Vlad Iorga, luptătorul cu ADN de campion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul, care practică artele marţiale de peste zece ani, s-a întors la mijlocul lunii iunie de la Campionatul Mondial de karate din Brazilia cu două medalii.

Vlad nu avea cum să ajungă altceva decât karateka. Şi nici nu avea cum să nu iasă campion. Are artele marţiale în ADN. Părinţii lui sunt foste glorii ale artelor marţiale, care acum îi pregătesc pe viitorii campioni. Mama lui, Mihaela Iorga, îi este antrenoare şi, în acelaşi timp, cel mai sever critic. „Nu mi se pare neobişnuit că mă antrenează mama pentru că este antrenoare la secţia de karate de la Rapid de vreo opt ani de zile. Sunt obişnuit“, explică Vlad.

Impresionat de dansatoarele de samba
Vlad s-a întors de la Campionatul Mondial de Arte Marţiale WUKF (World Union of Karate-Do Federations) care s-a desfăşurat la jumătatea lunii iulie în Sao Paolo (Brazilia) cu medalia de aur de la competiţia pe echipe şi cu cea de bronz, la individual. „Sunt foarte mândru de performanţă, mai ales pentru că este prima competiţie la care am participat de când am trecut la categoria 18-21 de ani“, spune luptătorul.

Deşi a mai vizitat ţări ca Italia sau fosta Iugoslavie, Vlad mărturiseşte că a fost foarte impresionat de oraşul Sao Paolo, dar şi de dansatoarele de samba, care au făcut spectacol în deschiderea competiţiei. „Mi-a plăcut foarte mult diversitatea din Sao Paolo şi m-au impresionat dansatoarele, dar, în general, braziliencele nu sunt mai frumoase decât româncele“, spune campionul.
 
„Mai beau şi eu câte-o bere“
Chiar dacă a fost crescut în spiritul artelor marţiale şi duce o viaţă extrasportivă exemplară, tânărul karateka spune că din când în când îi place să mai bea câte o bere cu prietenii, la terasă. „Nu consum alcool în general, dar când mă mai uit la câte un meci mai tare de fotbal mai beau şi eu câte o bere“, recunoaşte tânărul. El mai spune că a obţinut rezultate bune la Mondialul de karate şi datorită faptului că înainte să plece în Brazilia s-a relaxat împreună cu prietenii urmărind meciurile de la Mondialul de fotbal. „Am ţinut cu Ghana şi chiar mi-a părut rău că au fost eliminaţi în optimi, dar mi-au plăcut şi meciurile Olandei. Păcat că au pierdut finala cu Spania“, mărturiseşte Vlad.
Întrebări şi răspunsuri:

Îţi place vreun luptător în mod deosebit?
Francezul Alex Biamonti este modelul pe care îl urmez. Este unul dintre cei mai mari campioni ai artelor marţiale şi cel mai spectaculos. Îmi plac foarte mult loviturile lui de picior, pe care încerc să le execut şi eu în timpul luptelor.

Te-ai gândit sa practici şi alt sport?
Am făcut şi fotbal la Rapid şi atletism şi rugby, dar sporturile de contact rămân pasiunea mea. Pe viitor, atunci când o să fiu „mai copt“, aş vrea să particip la competiţiile de K1, să calc pe urmele olandezului Remy Bonjasky.    
   
Ce îi place:
„Îmi place să ies din Bucureşti de câte ori sunt obosit ca să mă relaxez. De cele mai multe ori aleg muntele, atunci când am nevoie de linişte. În rest, îmi place să îmi petrec timpul alături de prieteni la o terasă sau în parc“, spune Vlad.

Ce nu îi place: „Nu îmi plac oamenii care pierd timpul de pomană. Nici mie nu îmi place să stau degeaba şi nici să bat pasul pe loc. Sunt o persoană activă şi trebuie să am tot timpul ceva de făcut“, explică luptătorul.

Născut: 10 iunie 1992, Bucureşti
Studii: Este elev în clasa a XII-a la liceul „Ion Neculce“
Familie: Are o soră, Bianca, în vârstă de opt ani

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite