VIDEO Cerşetor jucat în picioare pentru că a fost prins la furat. Paguba: două plicuri de zahăr!
0Un copil a fost luat la bătaie în Centrul Vechi de un chelner care l-a prins la furat de la o terasă. Micul cerşetor prins cu mâna în pungile cu zahăr l-a înjurat cu foc.
Chelnerul şi-a ieşit din fire şi l-a luat la palme pe copilul de aproximativ 10 ani. Micul hoţ de zahăr s-a înfuriat şi a ripostat, înjurând de mama focului. Angajatul de la terasă l-a luat la şuturi, după ce copilul a căzut la pământ, răcnind.
Click aici pentru a vedea înregistrarea "meciului" dintre micul cerşetor şi chelner. Atenţie, filmul conţine limbaj explicit injurios, nerecomandat copiilor, celor slabi de inimă sau aflaţi în birou fără căşti!
Puştiul ghinionist, extrem de nervos, distribuie înjurături, fără discriminări, tuturor celor prezenţi, pe când ceilalţi mici cerşetori râd de necazul lui şi îl aplaudă pentru că s-a lăsat prins "în direct". Nu este uitat nici jandarmul care a apărut în scenă după câteva minute, şi nici Remus Achim, cel care a înregistrat toată scena.
Hoţul a încercat să se răzbune şi să arunce cu o bucată de pavaj după spre terasă, dar s-a răzgândit când a apărut un jandarm. Trecătorii au asistat la scenă fără să intervină, conform imaginilor postate pe Youtube. Doar câteva voci îl îndeamnă, domol, pe chelner: "nu mai da, mă, în el!".
Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti