Un bust al actorului Gheorghe Dinică va fi amplasat în faţa Teatrului de Comedie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un monument dedicat actorului Gheorghe Dinică, realizat de sculptorul Dragoş Cătălin Munteanu, a fost finanţat de Primăria Capitalei cu o sumă de aproape 440.000 de lei şi va fi amplasat în faţa Teatrului de Comedie din centrul istoric din Bucureşti, relatează Mediafax.

Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, i-a alocat o sumă de 439.516 lei (fără TVA) artistului Dragoş Cătălin Munteanu, pentru a realiza un bust din bronz al actorului Gheorghe Dinică şi un soclu din piatră pe care acest bust va fi amplasat.

Sculptorul Dragoş Cătălin Munteanu a declarat că bustul lui Gheorghe Dinică va fi "un studiu de expresie" al actorului. "O să fie un Dinică cu zâmbetul specific. O să fie un cap gigantic al lui Gheorghe Dinică", a spus sculptorul. El a precizat că bustul lui Gheorghe Dinică va fi realizat din bronz şi va fi amplasat pe un soclu din piatră de Vratsa. "Toată lucrarea va avea o înălţime de patru metri, din care bustul va avea o înălţime de 1 metru şi 30 de centimetri", a spus sculptorul Dragoş Cătălin Munteanu.

Termenul de finalizare a ansamblului monumental dedicat lui Gheorghe Dinică este luna mai a acestui an. Data dezvelirii bustului nu a fost stabilită.

George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, a declarat că monumentului lui Gheorghe Dinică i se vor alătura şi alte astfel de ansambluri dedicate marilor actori care au trecut pe la instituţia de spectacole.

"Aş vrea să fie o alee a actorilor. După monumentul lui Gheorghe Dinică, aş vrea să urmeze şi alţi mari actori care au trecut pe la Teatrul de Comedie, precum Amza Pellea. Eu aş vrea ca această alee să fie în faţa Teatrului de Comedie, iar monumentele marilor actori să stea cu faţa spre teatru", a spus George Mihăiţă.

Sculptorul Dragoş Cătălin Munteanu a realizat şi portretul lui Gheorghe Dinică amplasat în Cimitirul Bellu.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite