Sindicaliştii RATB decid mâine dacă vor face grevă generală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicaliştii ar putea începe o grevă generală FOTO Arhivă Adevărul
Sindicaliştii ar putea începe o grevă generală FOTO Arhivă Adevărul

Reprezentanţii Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti (STB) au anunţat că luni, 10 martie, vor lua o decizie definitivă în ceea ce priveşte organizarea unei greve generale. Aceştia spun că printre nemulţumiri se numără şi faptul că a expirat Contractul Colectiv de Muncă de luni întregi.

Vineri a avut loc şedinţa Adunării Generale din cadrul STB, atunci când s-a decis ca în cazul în care mâine, în cadrul altei şedinţe, nu se va ajunge la o înţelegere în ceea ce priveşte nemulţumirile sindicaliştilor să fie organizat un calendar de protest, putând să se ajungă şi la grevă generală. Concret, transportul în comun din Capitală ar putea fi „paralizat“.

„Mâine se va lua decizia finală, dar lucrurile s-au clarificat în mare parte. Noi ne dorim să evităm o grevă, dar mâine se va decide dacă va fi declanşat conflictul colectiv de muncă“, a declarat, pentru Adevărul, preşedintele executiv STB, Petrariu Vasile.

De asemenea, acesta a mai spus că în funcţie de decizia care va fi luată mâine, dacă se va recurge la grevă vor începe strângerea semnăturilor de la membrii de sindicat, pentru a putea fi declanşate acţiunile de protest. „Trebuie să avem jumătate plus unu, adică din cei 9.500 de sindicalişti să aveam 4.600, cam aşa. Oricum estimăm că peste 80% vor semna“, a ţinut să precizeze Petrariu.

Angajaţii RATB şi conducerea instituţiei rămân în continuare într-un conflict pe fondul unor nemulţumiri pe care muncitorii le au în privinţa condiţiilor de muncă. În timp ce Contractul Colectiv de Muncă a expirat de luni de zile, sindicaliştii se gândesc la măsuri extreme, precum îngheţarea transportului în comun.

Pe aceeaşi temă:

Sindicaliştii ameninţă cu greva, conducerea RATB spune că nu a fost notificată în acest sens

Grevă de avertisment la RATB. Angajaţii sunt nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de muncă

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite