Se reduce taxa pentru locuri de parcare în Sectorul 4. Noile reguli analizate de Consiliul Local
0Consiliul Local al Sectorului 4 analizează în ședință, joi, 12 decembrie, un proiect care propune reducerea taxei de parcare lunare de la 60 de lei la 45 de lei. Cei care plătesc abonamentul ar putea parca pe orice loc amenajat de primărie.
„Posesorii de autoturisme înmatriculate în Sectorul 4, care nu dețin în momentul de față un loc de parcare, ar putea avea posibilitatea accesării parcajelor publice ori a spațiilor similare acestora, în care staționarea vehiculelor nu este restricționată. Pentru această facilitate, deținătorii mașinilor vor putea achita o taxă anuală redusă la 540 de lei, față de 720 de lei, cât plăteau până acum în fiecare an, în baza abonamentelor lunare în valoare de 60 de lei”, a informat Primăria Sectorului 4 într-un comunicat de presă.
Proiectul de hotărâre pentru noul regulament, aflat și în procedură de transparență publică, va fi supus votului Consiliului Local al Sectorului 4, joi, 12 decembrie.
Potrivit primăriei, pentru 115.000 de autoturisme nu este deținut un loc de parcare în Sectorul 4.
„Conform noului regulament, ca urmare a achitării sumei de 540 de lei anual, posesorilor autovehiculelor le-ar reveni de plată o sumă lunară de 45 de lei, cu posibilitatea de a-și parca autoturismul oriunde în sector, în toate parcările publice sau în spații similare acestora, în care staționarea mașinilor nu este interzisă”, a mai arătat primăria.
Noul regulament prevede și o serie de excepții, care vizează următoarele categorii de persoane:
„• Dețin terenuri sau proprietăți private cu destinația de parcaje conform autorizațiilor de construire sau documentațiilor de urbanism, în condiții legale.
• Dețin contracte de închiriere/comodat valabile pe durata întregului an pentru locuri de parcare în parcări publice.
• Dețin contracte de închiriere/comodat valabile pe durata întregului an pentru locuri de parcare în parcări private.
• Dețin abonamente anuale achitate pentru locuri de parcare publice, gestionate de Direcția Mobilitate Urbană Sector 4.
• Persoanele fizice și juridice care se încadrează în categoriile prevăzute de legislația în vigoare privind scutirile de taxe și impozite locale, în conformitate cu prevederile art. 485 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”.
De asemenea, „pe măsură ce deținătorul de autovehicul dobândește un loc de parcare în cursul anului, acesta va avea dreptul de a solicita restituirea fracției din suma achitată, proporțional cu perioada rămasă din an, pentru care deține loc de parcare”.
Noul regulament ar putea intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2025 și se va aplica pentru o perioadă maximă de 10 ani.
Potrivit noii strategii, în următorii 10 ani, vor fi amenajate un număr de aproximativ 115.000 noi locuri de parcare.