Primăria Sectorului 3 va planta palmieri în continuare. Hala Laminor devine o adevărată grădină botanică

0
Publicat:

Primăria Sectorului 3 va planta aproape 300 de palmieri aclimatizaţi, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, edilul Robert Negoiţă. Astfel, hala Laminor va deveni grădină botanică cu plante exotice, pe care elevii să o viziteze, relatează Agerpres.

Primăria Sector 3 anunță că va planta palmieri în continuare FOTO  Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Primăria Sector 3 anunță că va planta palmieri în continuare FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

O parte dintre arborii care au fost scoşi de la Piaţa Unirii au fost sădiţi în faţa sediului administraţiei locale şi în Parcul Pantelimon. Negoiţă a menţionat că autoritatea locală a plantat şi măslini aclimatizaţi în faţa sediului său şi în curtea unor biserici.

Potrivit primarului, preţul unui palmier nu a depăşit 1.000 de lei cu TVA cu transportul inclus, iar al unui măslin de peste 100 de ani s-a ridicat la circa 500 - 600 de euro.

 Negoiță: "Da, avem nevoie de spaţii verzi în Bucureşti"

Întrebat dacă va mai planta palmieri în Piaţa Unirii, după ce primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a dispus luarea lor de acolo, el a răspuns: "Vreţi să mă aştepte acolo? Lăsaţi-l să doarmă liniştit, că noi nu trebuie să îl trezim. Eu am trăit cu speranţa că, dacă îl trezim, poate face ceva bun. Eu zic că este un demers greşit să îl trezim. Suntem mai bine cu el dormind, că, iată, când se trezeşte, nu face nimic bun. Se apucă să tragă de copaci. (...) Nu mă aşteptam ca în centrul Bucureştiului să se întâmple treaba asta şi să fie chiar primarul general care să facă acest demers. Da, avem nevoie de spaţii verzi în Bucureşti, avem nevoie de spaţii verzi şi de copaci, mai ales în centrul Bucureştiului şi răspunsul meu: Da, vom mai planta cât de mulţi copaci putem în acest oraş. Nu de alta, dar acest oraş are nevoie de cât mai mult verde".

Robert Negoiţă a spus că nu a existat o hotărâre de Consiliu local pentru cumpărarea măslinilor şi palmierilor.

"Dacă dumneavoastră îmi prezentaţi nu doar în Bucureşti sau în România, în lume, vreo hotărâre de Consiliu local care să prevadă ce tipuri de copaci să se achiziţioneze, o să dăm şi noi hotărâre în acest sens, dar ea nu există", a răspuns edilul Sectorului 3.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat luni că palmierii de la Piaţa Unirii au fost plantaţi ilegal. Edilul general a afirmat că terenul pe care a lucrat Primăria Sectorului 3 se află în proprietatea Primăriei Capitalei şi este administrat de Administraţia Străzilor şi, ca urmare, orice intervenţie ar trebui realizată cu avizul acesteia. 

Elevii vor putea veni să vadă cum cresc bananele

Edilul sectorului 3 a anunțat că Hala Laminor va deveni grădină botanică cu plante exotice, pe care elevii să o viziteze. El a precizat, într-o conferinţă de presă, că aceștia vor putea veni la Hala Laminor să vadă cum cresc bananele, portocalele, lămâile, curmalele.

Conform unui comunicat al Primăriei Sectorului 3, transmis AGERPRES, în interiorul Halei Laminor vor mai fi cactuşi, bambus, leandri. Edilul a explicat că sediul primăriei va fi mutat în această clădire şi cei care vor veni la autoritatea locală vor putea vedea noua grădină botanică.

"Avem nevoie de spaţiu verde, de plante şi cred că este o ocazie ca cei mici să poată vedea de aproape aceste plante care trăiesc în zone tropicale. Am găsit aceste plante la preţuri foarte mici şi vom amenaja până la sfârşitul acestui an o mini-grădină botanică", a declarat Robert Negoiţă.

Clădirea industrială Hala Laminor a fost construită în urmă cu 85 de ani şi este un monument istoric realizat după planurile marelui arhitect Horia Creangă, nepotul scriitorului Ion Creangă. Clădirea a fost reabilitată de Primăria Sectorului 3, creându-se un spaţiu vitrat, acoperit, de 70.000 metri pătraţi şi o parcare subterană cu peste 1.500 de locuri, a menţionat autoritatea locală.   

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite