Nicuşor Dan: Este o ipoteză. Dacă o să mă susţină PSD la alegerile din 2016 o să spun mulţumesc. Nu aş avea cum să le spun să nu o facă
0Nicuşor Dan, fondatorul partidului Uniunea Salvaţi Bucureştiul (USB), a vorbit, la Adevărul Live, despre cazul de corupţie în care este implicat primarul Sorin Oprescu şi despre planurile sale de candidatură la Primăria Capitalei.
Despre partidul USB
Avem termen vineri pe procesul cu partidul nostru, sunt nişte chestiuni formale, a trebuit să mai dăm nişte declaraţii că nu suntem în alte partide.
Profit de situaţie şi îmi anunţ candidatura. O să revin mai târziu cu echipa şi programul pe care le propun. Partidul Uniunea Salvaţi Bucureştiul este un partid căruia statul îi permite să candideze naţional, dar până în vara lui 2016 vom discuta doar despre alegerile locale din Bucureşti.
Despre lupta electorală din 2016
Mediatic, Sorin Oprescu e terminat. Din 2012 am spus că nu refuz sprijinul necondiţionat al vreunui partid. Această acceptare rămâne valabilă şi în 2016.
Nu mă aştept să vină partide să spune că susţine cadidatul Nicuşor Dan din alt partid. Pe un program vom lua o soluţie rezonabilă. Una e să pierzi patru ani din viaţă pe lângă primărie şi alta e să faci parte din primărie.
Vom negocia cu unele partide în cazul în care se va respecta programul propus. Partidele nu cred că-şi mai permit să vină cu oamenii din consilii. Este o corupţie generalizată şi consilierii trimişi de partide ştiu ce se întâmplă acolo.
Pentu susţinere o să spun „mulţumesc“. De ce n-aş spune asta? (n.r. – o eventuală susţinere din partea PSD). E un scenariu ipotetic, e o manifestare de voinţă a unui partid de a susţine un candidat. Nu pot să-i fac să nu mă susţină, din politeţe o să spun mulţumesc.
Despre problemele Bucureşitiului şi soluţii
Suma e cam de 400, 500 de milioane pentru centura Bucureştiului. Stopăm furtul doi ani şi terminăm Centura. Avem o mare problemă cu energia termică. Bucureştiul poate să îşi facă centrale termice, trebuie să copiem ce au făcut alţii şi vom produce cât plăteşte bucureşteanul acum fără subvenţie.
Avem probleme cu şcolile, grădiniţe de stat. Îmi spun părinţii cu copii mai mari, cu mai mulţi copii, că termină programul la ore diferite. Avem nevoie de şcoli publice, astfel încât toată lumea să înveţe după acelaşi program şi să fie organizat un serviciu after school la un preţ rezonabil. Nu ne trebuie pasaje suspendate, telegondolă. Avem nevoie de lucruri de bun simţ, să vedem oraşele occidentale.
Metroul merge bine în Bucureşti. Transportul public e subvenţionat în oraşele occidentale, e un preţ pe care îl plătim toţi pentru ca viaţa noastră să fie mai puţin poluată. Ar trebui extinsă reţeaua de metrou. Este o aberaţie să mergi sub pământ la Otopeni.
Despre situaţia lui Sorin Oprescu
Persoane cu funcţii de răspundere arestate, în ultimii trei ani, au fost aproape zece în Primărie. Era un indiciu faptul că erau tot mai multe arestări. Toţi ştiau că Solomon Wigler e mâna dreaptă a primarului şi că lua şpăgi prin el. Am fost siguri că ilegalităţile apar în multe domenii, inclusiv la achiziţii publice. Asta ştia toată lumea, dar era greu să probezi că există o reţea.
Orice primar când vine îşi schimbă echipa de directori. Oprescu când a venit a spus că şi-a adus profesionişti din privat. Totul este despre cine ajunge în funcţia publică. Direcţia Jurudică are poziţia cea mai importantă.
Oamenii competenţi fug de funcţii publice pentru că intuiesc că intră într-un sistem în care lumea fură. În momentul în care semnalul de la conducerea instituţiei este că facem treabă pe bune, cred că vor fi oameni.
Cum se va diferenţia un partid nou de celelalte? Cum o să spuneţi suntem anti-sistem când aveţi partid?
Prin oameni şi prin programe. Probabil cap de listă va fi un soft pe car îl vom prezenta şi oricine la orice oră va vedea orice cheltuială publică din Primăriei. Este un exemplu, dezbateri publice pe subiecte reale ar trebui făcute pe bune, nu formal cum sunt acum. Deciziile importante ar trebui luate cu dezbateri reale. Inclusiv ar trebui să existe dezbateri pe buget. Trebuie să fie organizate dezbateri publice în cartiere.
Cinema Griviţa este un exemplu. Dacă îi întrebăm pe cei din cartier ar vrea să fie centru cultural. Oamenii au opinii diverse, dar pot cădea de acord pe anumite subiecte. Decizia tot administrativă va fi. În momentul de faţă administraţia e totul ruptă de realitate.
Cum trebuie să arate Bucureştiul?
Trebuie să profităm de IT şi de industrii creative. Bucureştiul reuşeşte să aibă vreo 80.000 de oameni care lucrează în IT şi 20.000 care lucrează în industrii creative. Poţi face asta prin investiţii publice în învăţământ pe direcţia asta. Prin Dâmboviţa, spaţiu creativ al Bucureştiului. Pe un teren liber să facem un spaţiu pe care să avem industrie cot la cot cu universitatea. Poţi stimula aducerea unor profesori străini, poţi să investeşti în clădiri ştiind că ţi se va întoarce la un moment dat. Putem să profilăm Bucureştiul ca un centru universal IT. Avem 300.000 de studenţi pe care nu îi vede nimeni. În alte oraşe îi vezi şi e plăcut.
Este o chestiune care ţine de confortul locuirii. Trebuie să încurajăm lumea să nu mai treacă prin centrul oraşului.
Când vom avea un program al cadidatului Nicuşor Dan?
Avem deja pe site, este o versiune îmbunătăţită a celui din 2012. Sunt mai mulţi paşi pentru rezolvarea problemelor apărute din lipsa locurilor de parcare: mari parcări la intrarea în oraş şi şoseaua de Centură. Transportul în comun de suprafaţă. Trebuie să dăm garanţia utilizatorului că autobuzul are un orar pe care trebuie să te bazezi. După asta vom putea să mai luăm din maşinile de pe trotuare. Trebuie să fie un echilibru.După ce vom putea lua maşinile de pe trotuare vom putea face piste pentru biciclete.
Astăzi am lansat operaţiunea de curăţenie în Primăria Capitalei. Am cerut trei lucruri concrete primăriilor: să ne pună la dispoziţie toate contractele din ultimii trei ani, să facă un audit despre cum au fost cheltuiţi banii publici şi un audit pe activitatea directorilor.
Pentru moment avem bani din donaţiile fondatorilor. După înfiinţarea partidului o să vedeţi toată contabilitatea noastră, o să publicăm listele. Până acum am cheltuit vreo 500 de euro. Există un comitet de iniţiativă până la înfiinţarea partidului. După înfiinţare trebuie să faci un congres şi îţi ocupi funcţiile din partid.
Ce şanse aveţi la Primăria Capitalei?
Mult mai multe ca acum o săptămână.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, fost şi viitor candidat la Primăria Capitalei, va explica la Adevărul Live cum vede ieşirea Bucureştiului din zodia corupţiei şi de ce locuitorii Capitalei ar trebui să-l aleagă pe el la Primărie în 2016.
Activist civic şi de mediu, Nicuşor Dan şi-a mai încercat şansa ca independent în alegerile din 2012 pentru cea mai importantă Primărie din România şi a obţinut 8,45% din voturi.
În 2016, acesta speră să obţină, în afară de sprijinul societăţii civile, şi pe cel al partidelor politice.
Intră pe live.adevarul.ro şi pune-i întrebări lui Nicuşor Dan