Mese copioase sfârșite la spital, de Crăciun. Mii de apeluri la Ambulanța București -Ilfov, în ultimele 24 de ore

0
Publicat:

Mai mult de jumătate dintre solicitări (1.935) au prezentat urgenţe de cod roşu (cazuri foarte grave) şi cod galben (cazuri grave).

Au fost mii de solicitări duminică. FOTO arhivă Facebook Ambulanța
Au fost mii de solicitări duminică. FOTO arhivă Facebook Ambulanța

91 dintre persoanele pentru care a fost solicitată intervenția ambulanței se aflau în loc public în momentul intervenției.

Sute de intervenții la persoane cu afecțiuni digestive.

Peste 430 de persoane au prezentat afecţiuni digestive, potrivit managerului SABIF.

Alis Grasu a mai precizat, pentru Agerpres, că intervenţiile în locuri publice au vizat în principal cazuri ale unor persoane fără adăpost sau persoane cărora li s-a făcut rău, pe fondul consumului de băuturi alcoolice.  

Totul stă în moderaţie

Când vine vorba despre masa festivă, nu este nevoie să renunţi la mâncărurile tale preferate: totul stă în moderaţie

O masă copioasă stropită din belşug cu alcool poate avea urmări mai mult sau mai puţin neplăcute. Cel mai ieftin scăpăm cu o indigestie, care, să recunoaştem, nu e chiar simplu de suportat. Sindromul dispeptic sau indigestia, după denumirea ei populară, are o multitudine de simptome datorate unei patologii funcţionale.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite