Jandarmii şi-au educat elevii. Peste 160 de acţiuni făcute de Jandarmeria Capitalei în anul şcolar 2012-2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmeria Capitalei a desfăşurat în anul şcolar 2012-2013 peste 160 de acţiuni educativ - preventive la care au participat peste 5.000 de elevi din cadrul a 32 de unităţi de învăţământ preuniversitar, 20 de şcoli generale şi 12 licee, aflate în competenţa instituţiei dar şi de la alte unităţi de învăţământ în baza solicitărilor venite din partea acestora.

Potrivit unui comunicat de presă emis de instituţie, activităţile au constat în expunerea şi prezentarea unor materiale video şi purtarea unor discuţii interactive pe diverse teme cu incidenţă în domeniul siguranţei publice, pregătirii antiinfracţionale a tinerilor precum şi a modului de gestionare a unor situaţii cu care se pot confrunta pe domeniul public.

În conformitate cu prevederile Strategiei de Prevenire a Criminalităţii la nivelul Municipiului Bucureşti 2011 - 2016, aprobată prin H.C.G.M.B. 199/2011 şi ale Planului de cooperare între Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti pentru anul şcolar 2013-2014, Jandarmeria Capitalei va continua desfăşurarea acestor programe pentru conştientizarea de către tineri a riscurilor la care se expun prin săvârşirea de fapte cu caracter antisocial.

Pe aceeaşi temă:

Bacalaureat şi Capacitate 2013 Examenele naţionale, sub paza jandarmilor: 30 de agenţi vor păzi cele 19 centre de evaluare a lucrărilor scrise

VIDEO Mâncare pentru copii stricată, comercializată în Valea Cascadelor. Jandarmii au dat amenzi în valoare de 3.000 de lei, iar produsele vor fi distruse

200 de jandarmi vor asigura siguranţa şi ordinea publică la meciul amical dintre România şi Trinidad & Tobago
 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite