Cât vor plăti bucureștenii în iarnă. Crește subvenția achitată de primărie pentru gigacalorie
0Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a declarat marți că bucureștenii vor plăti în această iarnă același preț pentru gigacalorie, respectiv 350 de lei. De asemenea, el a precizat că subvenția achitată de primărie va crește de la 550 la 800 de lei pe gigacalorie.

Potrivit primarului, prețul de producție a crescut cu 255, ajungând la 1.150 de lei pe gigacalorie.
„Pe angajamentul nostru de a păstra prețul pentru populație de 350 de lei gicacaloria, din acești 1.150 de lei, cetățenii bucureșteni vor plăti 350 și primăria 800 în lunile care urmează. Prețul cu care noi funcționăm încă din martie 2021 o să funcționeze și în această iarnă. Subvenția pentru termie, care era în jur de 550 de lei, o să ajungă 800 de lei”, a explicat primarul general, potrivit G4Media.
Nicușor Dan a precizat că se așteaptă ca subvenția totală pe care o va suporta primăria în anul 2023 să fie de 1,5 – 1,6 miliarde lei.
Primarul a anunțat la mijlocul lunii octombrie că în acest an prețul gigacaloriei nu va fi majorat și a precizat că în cazul în care va apărea o diferență față de iarna trecută, aceasta va fi suportată de primărie.
De asemenea, Nicușor Dan atrans atenția, tot în octombrie, că PMB va plăti în acest an 1,5 miliarde de lei subvenţii pentru termoficare, în condiţiile în care în perioada 2011-2020 achita sub 700 de milioane de lei, iar în 2021 suma a ajuns la 950 de milioane de lei.
În cadrul unei conferinţe de presă, edilul general a declarat că Primăria Capitalei îşi va plăti în acest an datoriile către Termoenergetica, aşa cum a făcut-o şi în anul 2021. El a arătat însă că Municipalitatea nu va putea achita şi alte 600-650 de milioane de lei care s-au acumulat în ultimii trei ani, reprezentând diferenţă de tarif între preţul real de furnizare a gigacaloriei şi preţul pe care îl stabileşte ANRE, potrivit Agerpres.