Victor Pânzaru slăveşte femeia în versuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poetul Victor Pânzaru adoră să „cânte“ femeia în poezie
Poetul Victor Pânzaru adoră să „cânte“ femeia în poezie

Modestul poet este îndrăgostit de muzică, poezie şi desen. După ce a rămas fără auz, bărbatul şi-a vărsat amarul în versuri, iar până acum vrea să îşi publice poeziile în cartea „Lumină şi întuneric".

Tu eşti soră cu natura/ Arhitectă, creatoare!/ Ai în sufletu-ţi izvorul,/ Plin de-o dragoste prea mare...Ţi-ai schimbat toată postura/ Şi ai devenit un zeu...Fără tine n-ar fi dansul/ Şi nici muzică n-ar fi...Suferi mult, crezi în iubire/ De când eşti doar o copilă...Printre lacrimi uiţi necazul,/ Ierţi greşelile la toţi;/ Îţi sărut, măicuţă, mâna!/ Şi mă iartă dacă poţi!".

Cam aşa sună câteva versuri din poezia „Ce eşti tu?", compusă de Victor Pânzaru, special de Ziua Femeii.

Bărbartul se caracterizează drept „o minte desluşită într-un cap fără auz" şi asta datorită hipoacuziei de care suferă, boală pe care a depistat-o acum 10 ani. De atunci, Victor nu mai aude ritmurile pe care, în trecut, le cânta cu multă pasiune.

„Pasiunea pentru muzică o am din copilărie. Am luptat pentru a-mi îndeplini visul, acela  de a cânta pentru mine şi pentru oameni", mărturiseşte bărbatul. Aşa se face că, din dorinţa de a urma cursuri de muzică, a venit la Braşov înainte să împlinească vârsta majoratului.

Imita 35 de voci

Lumea muzicii în care a pătruns imediat după absolvirea Şcolii Populare de Artă de la Braşov l-au format pe Victor un bun baterist şi solist. Puţine erau nunţile sau balurile la care Victor Pânzaru nu ajungea să încânte inimile melomanilor, în timp ajungând să imite 35 de voci.

Pe atunci, el reuşea să redea fidel vocea lui Ion Dolănescu, a lui Dan Spătaru, iar muzica îi aducea un venit bunicel. Însă totul s-a năruit după ce şi-a pierdut auzul.

S-a refugiat în poezie

Rămas fără marea pasiune, bărbatul s-a concentrat asupra poeziei şi a desenului. În scris, Victor Pânzaru îşi revarsă suferinţele şi impresiile despre viaţă.

Cele aproximativ 50 de poezii pe care le-a scris de-a lungul timpului sunt singurele comori pe care bărbatul le are. Din când în când mai desenează, iar cel mai mult îi place să facă portrete.  

Chiar dacă a fost nevoit ca după opt ani de căsnicie să divorţeze, bărbatul are un respect deosebit faţă de femei, fapt reflectat şi în poeziile pe care le-a creat de-a lungul timpului.

Rămas fără soţie, Victor Pânzaru şi-a creascut singur cei doi copii, însă atunci când a rămas fără locul de muncă de la Steagu' Roşu s-a văzut nevoit să-şi dea copiii la Casa de copii de la Victoria.

Între timp, bărbatul a rămas şi fără locuinţă, dar a găsit sprijin la Centrul pentru Persoane Fără Adăpost, locul care a însemnat pentru el un adevărat refugiu.

În prezent, bărbatul se descurcă cu banii pe care-i colectează în urma obiectelor pe care le duce la reciclare. „Sunt bucuros că Dumnezeu m-a înzestrat cu harul de a încânta sufletele oamenilor cu poezie şi muzică.

Muzica a fost marea mea pasiune până să am probleme cu auzul, iar acum mi-a mai rămas doar poezia tovarăş de viaţă. Cântecul l-am dus departe/ Într-o lume de poveşti,/ Mi-a rămas doar poezia:/ Visul vieţii omeneşti!", încheie Victor Pânzaru în poezia „Întrebare şi răspuns".

Ce-i place:

„Îmi place tot ceea ce este frumos. Ador arta, muzica, poezia, femeile frumoase şi mai ales natura care are menirea de a ne încărca pe toţi cu energie pozitivă", a spus poetul Victor Pânzaru.

Ce nu-i place:

„Nu-mi place necinstea, furtul, hoţia, bârfa şi ura. Aşa cum se şi spune, de ce ţi-e frică nu scapi. Aşa s-a întâmplat şi în cazul meu. Am dat mereu peste ceea ce nu mi-a plăcut", mărturiseşte, cu regret, bărbatul.

Întrebări şi răspunsuri

Care este cea mai mare dorinţă pe care o aveţi?

Nu pot să uit de muzică, de pasiunea mea de-o viaţă. Pe viitor îmi doresc foarte mult să-mi cumpăr nişte tobe. Deocamdată nu am bănuţi, dar sper să adun cât mai repede şi să mi le cumpăr.

La ce lucraţi în prezent?

Deocamdată lucrez la o carte pe care am intitulat-o „Lumină şi întuneric". Vrea să fie o carte de proză şi poezie în care vor fi aşternute gândurile şi impresiile mele despre viaţă.

Profil

NĂSCUT: 2 iunie 1958, Adjudu Vechi, Vrancea

FAMILIE: divorţat, doi copii

STUDII: Şcoala Populară de Artă Braşov

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

image
Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite