Trei persoane arestate pentru trafic de droguri de mare risc. Unul dintre traficanți, prins în flagrant

0
Publicat:

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea a trei persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, iar Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă a acestora.

Unul dintre indivizi a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri. FOTO Poliția Română
Unul dintre indivizi a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri. FOTO Poliția Română

La data de 27 decembrie 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

„Unul dintre cercetați a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi deținut, în vederea comercializării, 104 comprimate de ecstasy (drog de mare risc), achiziționate anterior de la ceilalți doi. Ulterior, unul dintre aceștia ar fi predat 1.196 de tablete de ecstasy, pe care le-ar fi deținut la locuința sa”, precizează Poliția Română.

Cei trei vindeau direct ecstasy cu prețul de 25 de lei pentru un comprimat. FOTO Poliția Română
Cei trei vindeau direct ecstasy cu prețul de 25 de lei pentru un comprimat. FOTO Poliția Română

25 de lei pentru un comprimat de ecstasy

Din actele de urmărire penală efectuate, a rezultat că, pe parcursul lunii decembrie 2023, cei trei indivizi ar fi intermediat sau vândut direct ecstasy, cu prețul de 25 de lei pentru un comprimat.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus miercuri, 27 decembrie 2023, reținerea celor trei persoane, pentru 24 de ore.

Tot miercuri,  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brașov a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Brașov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite