„Război de secesiune” la Brașov: disputa locatarilor „nordiști” și „sudiști” din cauza prețurilor la energie

0
Publicat:

Prețurile tot mai mari la energie îi dezbină pe români. Este cazul unor vecini de bloc care au apartamentele orientate fie spre nord, fie spre sud și ale căror locuințe se încălzesc diferit de la soare ziua, astfel că nevoia de căldură pe timpul nopții nu este aceeași

Brașovenii cu apartamentele orientate spre nord vor căldură FOTO Ioan Buciumar
Brașovenii cu apartamentele orientate spre nord vor căldură FOTO Ioan Buciumar

Multe dintre blocurile din municipiul Brașov sunt construite în așa fel încât unele apartamente au toate camerele spre sud, iar altele toate spre nord. Cum prețul gigacaloriei la Brașov a „sărit” foarte mult față de anul trecut, situația a condus la un „război” între „sudiști” și „nordiști”. Mai exact, apartamentele care au toate camerele spre sud se încălzesc suficient peste zi, așa încât nu este nevoie de utilizarea încălzirii peste noapte. Temperaturile sunt în timpul zilei în jurul valorii de 20 de grade Celsius la umbră, astfel că aceste camere se încălzesc destul de mult, mai ales că geamurile produc și un efect de seră.

În schimb, locatarii cu camerele orientate spre nord nu beneficiază de bătaia directă a razelor de soare, astfel că nici temperatura nu crește atât de mult în timpul zilei. Iar, cum noaptea temperaturile sunt scăzute – la Brașov au existat deja câteva nopți cu temperaturi negative – aceștia tremură de frig dacă nu sunt calde caloriferele.

Celor cu apartamentele spre sud, evident că ziua, la 17 18 grade temperaturi exterioare, li se creează un efect de seră care conduce la 21-22 de grade în casă, pe câtă vreme pe partea de nord nu avem acest efect de seră. Și, atuncea, 10 grade afară, hai să zicem 13-15 în casă. Și de-aici apare un oarecare conflict în interiorul asociațiilor”, a precizat Mircea Marin, directorul Serviciului Public Local de Termoficare SPLT Brașov.

Astfel, a pornit un adevărat război în mai multe blocuri din oraș, în care „judecători de pace” sunt administratorii, care trebuie să mulțumească ambele părți. Cei de pe latura sudică se uită mai degrabă la propriul buzunar decât la vecinii care tremură de frig.

20 de grade la „sudiști”, 13 grade la „nordiști”

„Sudiștii” care se bucură de soarele din aceste zile spun că au aproximativ 20 de grade în casă, spre deosebire de „nordiști”, în ale căror apartamente temperaturile nu urcă la mai mult de 12-13 grade.

Directorul SPLT Brașov spune că mai puțin de 40% dintre asociațiile cu apartamente legate la sistemul centralizat au depuse în acest moment cereri de furnizare a agentului termic. În rest, situația este cea descrisă mai sus, cu locatari care nu au căzut de acord asupra furnizării de căldură.

Societatea care produce agentul termic în sistem de cogenerare – Bepco SRL – spune că are asigurată în proporție de 60% cantitatea de gaze naturale necesare trecerii peste sezonul rece. Gazul este asigurat din producția internă, iar firma a dat asigurări scrise că nu vor fi probleme din acest punct de vedere în iarna 2022 – 2023.

Potrivit lui Mircea Marin, și rețeaua de transport funcționează la capacitate optimă, însă probleme mai există pe rețeaua de distribuție. Directorul SPLT Brașov spune că prețul fierului s-a dublat, iar firmele cer plata înainte. Cum vorbim de un serviciu public, acesta nu poate face plata înainte, așa că este complicat să cumpere materia primă necesară înlocuirii conductelor.

Prețul gigacaloriei a declanțat „războiul”

Motivul care a declanșat „Războiul de secesiune” dintre „sudiștii” și „nordiștii” brașoveni este prețul gigacaloriei. În cea mai mare parte a anului, la Brașov aceasta costă 264,14 lei cu tot cu TVA. În perioada 1 noiembrie – 31 martie, TVA scade de la 19% la 5%, astfel că și prețul va fi mai mic, de 233,07 lei cu tot cu TVA.

Din acest motiv, locatarii din apartamentele însorite preferă să aștepte data de 1 noiembrie pentru începerea furnizării căldurii, când vor plăti mai puțin pentru o gigacalorie. Odată cu intrarea în vigoare a „tarifelor de iarnă”, când prețul gigacaloriei va scădea, se așteaptă și semnarea acordului de pace în războiul de secesiune de la Brașov, sau măcar a unui armistițiu pe 11 luni.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite