Povestea omului-torță. Liviu Cornel Babeș și-a dat foc pe pârtie în semn de protest față de comunism: „Braşov = Auschwitz!”

În urmă cu 34 de ani, un electrician a ars ca o torță pe pârtia „Bradul” din Poiana Braşov. La locul jertfei a lăsat un bilet în limbile română şi germană, prins de scoarţa unui copac pe care scria: „Opriţi moartea! Braşov = Auschwitz!”.

Liviu Cornel Babeş alături de familie

Gestul suprem al lui Liviu Corneliu Babeş s-a înscris în anii ’80 în lungul șir al protestelor din întreaga Românie.

În anii ’80, protestele au luat amploare şi în rândul muncitorilor, scrie istoricul francez Stephane Courtois. În 1983, Dumitru Iuga, tehnician la Televiziunea Română, a iniţiat o mişcare pentru libertate şi justiţie socială, lui alăturându-i-se alți șase tineri. Arestaţi, au fost acuzaţi de „complot împotriva orânduirii sociale” şi condamnaţi la pedepse care mergeau până la 20 de ani.

La 16 februarie 1987, cu ocazia Zilei Ceferiştilor, a avut loc o mişcare de protest la Atelierele Nicolina din Iaşi, urmată de o manifestaţie a studenţilor din Iaşi, pe străzile oraşului. Dar marea manifestaţie a muncitorilor este cea din 15 noiembrie 1987 de la Braşov.

Mii de muncitori de la uzinele „Steagul Roşu” traversează oraşul scandând lozinci contra lui Ceauşescu şi a regimului comunist, apoi devastând sediul comitetului judeţean de partid. Portretul dictatorului a fost ars în faţa clădirii. 62 de muncitori au fost arestaţi şi expulzaţi în mai mult oraşe din ţară.

Pentru că şi-au manifestat solidaritatea cu manifestanţii, Doina Cornea şi fiul său, Leontin Iuhas, precum şi un grup de studenţi din Braşov (Marian Bia) şi sindicalişti din Zărneşti (Mihai Torje, Marin Brâncoveanu, Marian Lupou) au fost arestaţi şi supuşi unor anchete îndelungate.

10 ani pentru împărțirea de manifeste

În anii ’80,  împărţirea de manifeste îmbracă forme extrem de originale: valize de carbid care explodează, câini îmbrăcaţi în lozinci, lipire de manifeste în cabinele de telefon, aruncare de manifeste de pe terasele blocurilor, lozinci scrise pe ziduri, etc. Mai multe persoane sunt arestate pentru că şi-au exprimat astfel opoziţia şi au fost condamnate la pedepse cu închisoare începând de la 6 ani până la 10 ani (Ion Ilie din Piteşti, Florin Vlăsceanu, Pavel Vechio, Victor Totu din Târgovişte, Gheorghe Gherghina, Nicolae Ionel şi Ion Drăghici din Bucureşti). Cel mai curajos a fost însă inginerul Radu Filipescu, care a distribuit mii de manifeste împotriva lui Ceauşescu în cutiile poştale din Bucureşti, cerând solidaritate deschisă împotriva dictatorului. Pentru fapta sa, a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

În septembrie 1988 se produce incendierea unui arc de triumf, din faţa Pavilionului expoziţional, care purta efigia lui Nicolae Ceauşescu. Pe statuia lui Lenin din Bucureşti sunt scrise lozinci anticomuniste. Câteva luni mai târziu, la începutul lunii martie 1989, tânărul Liviu Babeş din Braşov îşi dă foc pe o pârtie de schi de la Poiana Braşov, strigând lozinci anticomuniste.

Ultimul tablou

Liviu Corneliu Babeş s-a născut la 10 septembrie 1942 la Braşov și era absolvent al Şcolii Tehnice de Maiştri de Electrică, iar în anul 1989 era electrician la Întreprinderea de Prefabricate din Braşov. Totodată, era pasionat de pictură şi sculptură, fiind înscris la Asociaţia Artiştilor Amatori. Pe spatele ultimului său tablou, „Grota cu măşti”, pictat în februarie 1989, este scris „Ende” (Sfârşit).

La data de 2 martie 1989, Liviu Corneliu Babeş şi-a dat foc în timp ce cobora cu schiurile pe pârtia „Bradul” din Poiana Braşov, arzând ca o torţă. A lăsat la locul jertfei un bilet în limbile română şi germană, prins de scoarţa unui copac: „Opriţi moartea! Braşov = Auschwitz!”.

Într-un interviu acordat de soţia, sa, Etelka Babeş, pentru arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, aceasta povestea: „Şi când m-am dus acolo la spital, mi-au spus de fapt ce s-a întâmplat, că şi-a dat foc. Mi-au dat un calmant, pe fetiţă nu au lăsat-o să stea acolo, i-au zis să stea pe hol. Mie mi-au dat un calmant, mi-au dat înapoi verigheta tăiată, portofelul în care mai avea 100 de lei. ...Când am ajuns eu, au zis că nu mai trăieşte. Şi am vrut să mă duc să-l văd… Un doctor mi-a zis că deja este cu fratele lui acolo… şi că a murit şi, dacă noi am avut o familie frumoasă şi am ţinut la el, el îmi recomandă – deci a fost o recomandare prietenească – să rămân cu ultima imagine… Fratele s-a ocupat şi ştiu că şi el a fost şocat, ani de zile a fost şocat... Eu trebuia să merg mai departe, aveam datoria de a creşte pe fată şi mi-era frică să nu înnebunesc“, a povestit Etelka Babeş.

După tragedie, tânăra văduvă a fost ocolită de prieteni. „Toţi m-au ocolit, toţi… chiar toţi m-au ocolit. Doar colegii mei de serviciu, de birou, ei s-au purtat frumos, dar s-a făcut şi în birou aşa o atmosferă de… mai mult de tăcere. Parcă nimeni nu îndrăznea să vorbească. Şi aşa am stat mult timp. Iar ce a fost şocant, prieteni cu care ascultam noi muzică n-au mai vrut să stea de vorbă cu noi. Mi-au spus: Nu mai venim la tine pentru că ne e frică! Şi nici tu nu mai veni la noi! Şi, dintr-odată, mi s-au cam închis toate uşile. Şi a fost atunci o perioadă foarte grea pentru mine, să rămân aşa părăsită. Chiar părăsită am rămas…“, a retrăit soţia lui spaima acelor zile.