Ambasada SUA de la București, despre presupusa listă cu oficiali români sancționați de Washington: „Nu are niciun temei”
0Ambasada SUA de la București declară că informațiile apărute în spațiul public cu privire la lista cu oficialii români sancționați „nu are niciun temei”.

„Am văzut relatări care susțin impunerea de sancțiuni din partea SUA împotriva unor oficiali români. Aceste relatări nu au niciun temei. Guvernul Statelor Unite nu a făcut niciun anunț privind impunerea de sancțiuni asupra unor cetățeni români.
Informații generale despre sancțiunile din partea SUA actuale și despre persoanele desemnate ca fiind sancționate sunt disponibile pe site-ul Biroului pentru Controlul Activelor Străine”, a declarat ambasada pentru G4 Media.
La rândul său, MAE a declarat despre această listă că reprezintă o nouă încercare de manipulare.
„Ministerul Afacerilor Externe precizează că informaţiile vehiculate în postări amplificate artificial pe platforme de social media privind o aşa-zisă "listă neagră" a Administraţiei americane sunt false şi reprezintă o nouă încercare de manipulare şi interferenţă, menită să compromită încrederea cetăţenilor în autorităţi”, arată ministerul într-un comunicat.
„Această nouă dezinformare are toate caracteristicile unor acţiuni de manipulare şi interferenţă a informaţiilor (FIMI) derulate de actori statali şi amplificate de organizaţii politice, în scopuri electorale”
Postul de televiziune România TV a prezentat, sâmbătă, o listă cu politicieni și personalități române care ar fi pe o „listă neagră” a SUA.
Pe listă au fost incluse numele președintelui interimar Ilie Bolojan, al premierului Marcel Ciolacu, liderului UDMR Kelemen Hunor dar și al mai multor judecători CCR, al președintelui Curții, Marian Enache, dar și numele unor lideri de opinie, ca Alina Mungiu Pippidi, Cristian Tudor Popescu, Dan Tăpălagă și Cătălin Tolontan.