Polițistul Marian Godină a intrat la păcănele. „N-am mai putut rezista“, recunoaște omul legii
0Polițistul brașovean Marian Godină intrase de două ori într-o sală de jocuri de noroc, dar nu s-a simțit fericit. A treia oară a fost cu noroc, deoarece a scăpat de o mare problemă care-l chinuia de ceva vreme.

Noroc cu carul pentru polițistul brașovean Marian Godină a treia oară când a intrat într-o sală de jocuri de noroc. Chiar dacă singura dată când a câștigat bani la o sală de jocuri a fost a doua sa intrare (când se afla în misiune, deci și-a primit salariul pentru timpul în care s-a aflat în sala de jocuri), Godină s-a declarat cel mai fericit la ultima sa apariție într-un asemenea loc.
Confesiunile lui Godină
Polițistul povestește că prima dată a intrat într-un asemenea loc la vârsta de 14 ani, în apropierea casei părintești. Fuma, avea șapca întoarsă și înjura aparatul care nu-i dădea nicio șansă de câștig. A continuat așa până când a simțit o palmă mare pe ceafă: tatăl său intrase în sală și l-a luat acasă.
Despre drumul până acasă, Marian Godină spune doar că a fost „prima repriză“, iar „a doua“ a urmat acasă. A fost prima și ultima dată când a jucat la păcănele, deoarece a doua intrare a fost în timpul unei misiuni, când „a săltat” pe cineva dintr-o asemenea sală.
Acum, polițistul și-a cumpărat o bicicletă și a fost atât de nerăbdător să intre în posesia ei, încât nu a mai așteptat să i-o aducă acasă curierul, ci a făcut un drum până la București după ea.
„Deoarece mă aflu într-o perioadă în care beau 4 litri de apă pe zi, pentru a ține pasul, am calculat eu că aș putea bea pe drum, 2 litri la dus și 2 la întors, iar, cum până și un polițist știe că 2+2=4, am rezolvat problema cu apa. Credeți-mă pe cuvânt și băgați la cap ceea ce vă spun acum: dacă urmează să intrați în București pe la ora 16 dinspre Brașov și trebuie să ajungeți la Hala Traian, NU BEȚI 2 LITRI DE APĂ ÎNAINTE!”, a scris Marian Godină pe pagina sa de Facebook.
Trei idei nefericite și o șansă neașteptată
Încă de la intrarea în București, Marian Godină a simțit că trebuie să meargă la toaletă. Senzația se întețea și, la un moment dat, era imposibil de suportat. Polițistul spune că i-au venit în minte trei idei.
„Prima dată m-am uitat spre bidonul din care mă adăpasem ca un bou, dar, deși la mine nu aș putea spune că se confirmă mitul nasului mare, totuși, gura bidonului era mult prea mică. A doua variantă mi-a amintit de un om de care a râs tot internetul pentru că a fost filmat urinând pe mijlocul străzii, tot în București. A picat și asta, dar nici să mă piș pe mine nu era o variantă, că nu puteam apărea la oamenii ăia pișat. Am căutat în torpedo vreun scutec de la Maria, mă gândeam că o să fac în el și o să absoarbă tot lichidul, așa ca în reclame. Nu am găsit”, a povestit Godină.
Șansa lui Godină s-a dovedit o sală de jocuri de noroc, din parcarea căreia tocmai ieșise o mașină. Chiar dacă nu a atins aparatele și nu era nici în timpul serviciului, să primească salariul, pentru Marian Godină a fost cea mai fericită intrare într-o sală de jocuri de noroc.