Participant la revolta de la Brașov: „Nu mai voiau pâine, voiau libertate. Portocalele și roțile de cașcaval de la partid au fost aruncate“

0
Publicat:

Marius Niculăescu, unul dintre miile de manifestanţi de la Braşov, a povestit ce a însemnat pentru brașoveni revolta pornită de muncitori.

Revolta de la Brașov
Revolta de la Brașov

„15 noiembrie n-a fost un accident. Comunismul, ca sistem, era o orânduire împotriva firii umane. A făcut mai mult rău decât se putea face în anii de istorie câți au trecut. Chiar dacă scânteia a plecat de la nevoia cea mai firească – „ne e foame, ne e frig, vrem căldură, vrem mâncare“ -, în cel mult o oră masele acelea de oameni au uitat că le e foame, că le e frig și au început să strige lucruri de neconceput pe vremea aceea. Nu mai voiau neapărat pâine, voiau libertate, nu mai voiau căldură, voiau să scape de dictator. Ne-am uimit și pe noi: am rămas uimiți de ce spuneam și de adeziunea pe care o simțeam în jurul nostru. Erau oameni pe care nu-i cunoșteam, care nu aveau nici o legătură cu uzina, n-aveau legătură cu cele 30% care nu ni se dăduseră nouă la salariu; ei bine, au început să se adune și să strige în cor același lucru. În momentul în care am ajuns în fața Prefecturii de astăzi, pe atunci Consiliul județean de partid, nu ne băteam cu primarul. Degeaba, că a venit Calancea și ne-a spus „Se va rezolva“. N-avea ce să rezolve, cel mult să ne dea niște bani sau să ne mărească rațiile de alimente. Dar noi nu mai voiam asta. Noi voiam să se termine. Gata. Aveam impresia că de mâine vom fi iarăși liberi. Nici măcar nu știam ce înseamnă libertatea“, mărturisea el.

Marius Niculăescu
Marius Niculăescu

Când a intrat în sediul central, a văzut acolo o „masă pregătită în cinstea alegerilor, a victoriei cu 99,999%. Cred că nu mâncasem portocale de trei-patru ani de zile. Ei, aceste portocale nu au fost luate acasă, n-au fost ascunse în haine, ci au fost aruncate pe geam. La fel, au fost aruncate pe jos roți de cașcaval la care nici măcar nu aveam dreptul să visăm… Dacă cereai cașcaval la alimentară venea Securitatea și spunea „ce faci, domn’e, ești agitator?“. Bine, în sediu eram poate 60-70 de oameni, restul de zece mii erau afară și strigau să cadă dictatura, să cadă comunismul“.

A urmat ancheta. Securistul, povestea Marius Niculăescu, „Se uita la tine și spunea: «Păcat, ești tânăr, dar la ce ați făcut voi, nu există pedeapsă în Codul Penal»”.

După simulacrul de proces, el a fost trimis la Botoșani. „Eu am tot ezitat să-mi schimb buletinul de Brașov cu buletin de Botoșani. Am ajuns să fac tot felul de lucruri, să-mi iau gazdă. La Miliție trebuia să-mi fac viză de flotant și când mi-au cerut buletinul am zis că n-am buletin la mine. Au încercat să-mi dea un apartament, n-am vrut să-l iau, de ce? Pentru mine însemna ceva că sunt brașovean; am zis că trece pedeapsa de doi ani, cât o fi, o să mă prezint undeva în Brașov și nu se va mira nimeni că vreau să mă angajez. Dar cu vreo lună înainte de revoluție, Ceaușescu a făcut o vizită în nordul Moldovei. Toată lumea s-a agitat, Miliția, Securitatea. A făcut o vizită și în Botoșani, chiar în întreprinderea în care lucram eu. M-au luat frumos, m-au băgat la beci, «Stai aici, până trece vizita, că cine știe cum ieși cu scrisoarea în bot sau ce-ți mai trece prin cap»“, a relatat la masa rotundă organizată la 8 noiembrie 2002 de Centrul de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet.

.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite