Mesajul transmis de drumarii din centrul ţării pentru şoferi: „Puneţi-vă anvelopele de iarnă!“
0
Mai multe accidente petrecute în ultima zi sunt din cauza lipsei cauciucurilor de iarnă şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, potrivit drumarilor braşoveni
Echiparea necorespunzătoare a autovehiculelor pentru condiţiile de iarnă a dus la producerea mai multor accidente rutiere în ultimele 24 de ore, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov.
Drumarii spun că şoselele lipsite de zăpadă îi induc în eroare pe mulţi şoferi, care cred că pot conduce în aceleaşi condiţii ca vara.
„În ultima perioadă au avut loc mai multe evenimente rutiere în care au fost implicate autovehicule care nu sunt dotate cu anvelope adaptate condiţiilor de iarnă.
Este vorba, în special, de autovehicule grele, multe dintre acestea aflate în tranzit pe teritoriul României”, a precizat Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al DRDP Braşov.
Drumarii fac apel la toţi conducătorii auto să conştientizeze pericolul la care se expun şi la care îi expun şi pe ceilalţi participanţi la trafic, în cazul în care decid să plece la drum cu autovehiculele nepregătite corespunzător.
În plus, blocarea unor sectoare de drum de către autovehiculele grele intrate în coliziune sau în derapaj îngreunează sau chiar întrerupe accesul utilajelor de deszăpezire aflate în zonă.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Fost primar din Braşov, condamnat definitiv pentru corupţie, alături de un fost director de ziar