FOTO Un animal preistoric uriaş a fost descoperit în Covasna în localitatea Ariuşd

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mastodontul este unul uriaş şi va fi expus la Muzeul din Baraolt. FOTOArhivă.
Mastodontul este unul uriaş şi va fi expus la Muzeul din Baraolt. FOTOArhivă.

Lungimea craniului este de aproape un metru şi jumătate, iar un fildeş avea în diametru 25 de centrimetri şi era lung de aproape trei metri. Din păcate, starea rămăşiţelor nu este una tocmai bună.

Fosile uriaşului animal au fost descoperite din întâmplare de un arheolog amator. „Întâmplător, am văzut nişte fragmente de oase în mal, am început din curiozitate să sap, am văzut că e enorm de mare, m-am speriat şi am chemat specialiştii să vadă despre ce este vorba. E prima descoperire, dar o caut de mult”, a declarat Iulian Cozianu, citat de brasovultau.ro.

Şi cercetătorii au fost uimiţi de descoperire. Primele cercetări arată că mastodontul era tânăr şi sănătos atunci când a murit. „Ce specie, ce vârstă a avut, rămâne de văzut, va fi stabilit probabil  într-un laborator, undeva în Ungaria ori în Anglia. După ce l-am scos de acolo, eu cred că este mastodont mai mult ca sigur, acuma, că o fi dintr-o specie  cunoscută sau o fi o specie nou descoperită, rămâne de văzut”, a spus geologul Szabo Imre, citat de brasovultau.ro.  

Mastodondul descoperit în Covasna nu este primul din zonă. În iulie 2008, într-o mină de lignit din comuna Racoşul de Sus, a fost descoperit tot întâmplător scheletul unui mastodont. Oasele, cu o vechime de 2,5–3 milioane de ani, fiind unice în România şi cel mai bine conservate din Europa. Scheletul, aproape complet, este expus la Muzeul Depresiunii Baraolt.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite