Doi cerbi își măsoară forțele, în joacă, într-o pădure din Piatra Craiului VIDEO

0
Publicat:

Camerele de monitorizare a faunei din Parcul Național Piatra Craiului au surprins, în perioada în care se formează cârdurile, doi cerbi tineri care-și măsoară forțele lângă o băltoacă din pădure.

Imaginile impresionante au fost postate atât pe pagina de Facebook a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, cât și pe cea a Parcului Național Piatra Craiului, unde sunt însoțite de următoarea descriere: „La joacă pe lângă piscină”.

Cerbul, animal erbivor întâlnit în zonele de munte și de deal, este sociabil din toamnă până în primăvară, perioadă în care masculii se grupează în cârduri de tauri, conduse de un cerb tânăr, iar femelele în cârduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai în vârstă. În cârdurile de ciute sunt amestecaţi, întotdeauna, viţei şi chiar cerbi din al doilea an. Doar cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar. Cârdurile sunt alcătuite după boncănit, care are loc toamna”, explică Romsilva.

Cârdurile formate toamna se vor desface abia după ce zăpada se va topi, pe la sfârşitul lunii aprilie.

La origine un animal de joasă altitudine, cerbul a fost împins treptat de civilizaţie către zonele montane.

Cerbi, la joacă. FOTO Mircea Verghelet, Parcul Național Piatra Craiului
Cerbi, la joacă. FOTO Mircea Verghelet, Parcul Național Piatra Craiului

În prezent este adaptat perfect zonelor de munte cu păduri întinse care-i asigură, concomitent, condiţiile necesare de linişte, de adăpost şi de hrană. De aici şi-a extins arealul natural în jos, în multe zone de deal.

Habitat sănătos în Parcul Național Piatra Craiului

Pădurile din Parcul Național Piatra Craiului asigură faunei toate condițiile de hrană, adăpost și liniște necesare unui habitat sănătos.

Parcul Național Piatra Craiului, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are o suprafață de 14.800 de hectare în județele Brașov și Argeș, din care 10.860 de hectare păduri. Dintre acestea, peste 6.000 de hectare sunt protejate. 

Braşov

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite