Braşov: Concurs de avioane din hârtie, pentru salvarea Andreei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Braşovenii sunt aşteptaţi, cu mic cu mare, la Lempeş Garten din Sânpetru, să participe duminică la un concurs de avioane din hârtie, câştigătorul urmând a survola Braşovul cu un avion de agrement. Evenimentul are caracter caritabil.

Organizatorii au menţionat că toate încasările obţinute vor fi utilizate pentru sprijinirea unei fetiţe de patru ani din Braşov, Andreea. Ea trebuie să ajungă cât mai repede în China, pentru a urma un tratament cu celule stem, costurile ridicându-se la 30.000 de euro. Fetiţa suferă de amiotrofie spinală, o formă de atrfiere a musculaturii, astfel că nu poate să meargă. Andreea este în grupa mijlocie la o grădiniţă cu predare în limba germană, unde interacţionează cu alţi copii de vârsta ei. Din cauza bolii, fata nu are forţă în mâini şi în picioare, iar pentru a ajunge în fiecare zi la gimnastica recuperatorie, mama acesteia o deplasează şi acum cu căruciorul. „Cel mai mult îmi place să mă joc cu păpuşile îmbrăcate în rochie de mireasă. Când o să fiu mare, aş vrea să mă fac balerină sau doctoriţă ca să-i fac pe copii bine şi să nu mai plângă", a povetit fetiţa celor de la mytex.ro.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite