Verificări ale poliţiştilor în marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase şi pieţe
0Poliţiştii brăileni, împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila şi poliţişti locali, au desfăşurat acţiuni de verificare în zone aglomerate, dar şi în trafic, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
Oamenii legii au verificat mai multe societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, dar şi pieţe. De asemenea, au fost desfăşurate acţiuni de verificare şi în mijloacele de transport în comun, în cele cu regim de taxi, dar şi în mijloacele companiilor ce asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă.
”Cu ocazia activităţilor desfăşurate, poliţiştii au legitimat 105 persoane şi au controlat 115 vehicule, dintre care 76 de mijloace de transport în comun, mijloacele ce asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă şi taxiuri”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.
Au fost constatate 22 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 7.500 de lei, dintre care 7 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 6 la O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 3 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 6 la alte acte normative.
Poliţiştii brăileni, împreună cu poliţiştii locali, au acţionat şi în mijloacele de transport public de persoane de pe raza municipiului, în contextul prevenirii răspândirii COVID - 19. Cu această ocazie, au fost depistate 7 persoane care nu au respectat măsurile de protecţie privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecţie în mijloacele de transport, astfel fiind aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 2.000 de lei.