Un interlop brăilean, suspect în cazul atacului asupra baschetbaliştilor americani
0Site-ul local Debraila.ro susţine că interlopul brăilean Daniel Gabriel Husein, poreclit „Dasaev“, ar fi unul dintre principalii suspecţi ai înjunghierii celor doi baschetbalişti americani.
Jurnaliştii de la Debraila.ro susţin că Dasaev este principalul suspect al atacului asupra baschetbaliştilor americani. Site-ul arată că Dasaev s-a întors în Brăila în urmă cu patru ani, după ce ar fi făcut puşcărie în Spania pentru proxenetism şi viol. Interlopul ar fi devenit celebru în zonă la începutul anilor 90, pentru faptele sale de o violenţă extremă, mai arată Debraila.ro.
Cei doi baschetbalişti americani înjunghiaţi pe o terasă din Brăila se aflau de numai o lună în România. Darrel Bowie (24 anI) şi Joseph McClain (26 ani) au fost legitimaţi de ACS Cuza Sport Brăila în data de 30 august 2018. Echipa brăileană a încercat să-şi întărească cu ei lotul după ce a promovat, în premieră în Liga Naţională.
Vă reamintim că cei doi baschebalişti americani au fost înjunghiaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o terasă din Brăila, fiind transportaţi la spital, unde medicii i-au operat de urgenţă. Poliţiştii spun că, din primele date, s-ar fi folosit un cuţit, iar acum vizionează imaginile de pe camerele de supraveghere pentru a vedea câte persoane au fost implicate în conflict.
Medicii au anunţat, duminică la prânz, că sportivii sunt stabili, echilibraţi, fiind internaţi la Terapie Intensivă. Cel care se află în stare gravă, ar putea fi transferat la Bucureşti.
„Este vorba despre doi pacienţi, unul de 24 de ani, altul de 26 de ani, victimele unor agresiuni. Cel de 26 de ani are plăgi toracice penetrante, cel de 24 de ani multiple plăgi penetrante abdominale şi toracice. S-a intervenit chirurgical, acum se află la Terapie Intensivă, echilibraţi”, a declarat dr. Alina Neacşu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Brăila.
Potrivit acesteia, starea celui de 24 de ani este mai gravă. „Aşteptăm evoluţia post intervenţie chirurgicală şi, dacă starea lui se deteriorează, va fi transferat la Bucureşti unde s-a luat deja legătura cu un spital”, a mai spus Alina Neacşu.
Întrebată care este natura plăgilor, Alina Neacşu a precizat că sunt multiple plăgi penetrante, cel mai probabil produse de un cuţit. În acelaţi timp, o serie de martori la incident au povestit că agresorii nu au folosit doar cuţite, ci şi sticle sparte.
Între timp, s-a mai aflat şi că sportivii erau pe terasă împreună cu cel puţin doi alţi membri ai echipei, ambii de origine română. Conducerea clubului brăilean încă nu a formulat un punct oficial de vedere cu privire la incident, însă surse neoficiale ne-au mărturisit că Collin Stewart şi Darrell Bowie s-au mai confruntat şi în trecut cu probleme disciplinare, mai exact cu escapade nocturne interzise de regulamentul clubului.