Noi informații ies la iveală în cazul dentistei ucise în Brăila: mama suspectului susține că cei doi se cunoșteau

0
Publicat:

Suspectul principal pentru crima macabră a medicului stomatolog din Brăila a fost arestat preventiv duminică, 21 iulie, iar mama acestuia a adus în discuție o informație esențială pentru anchetă: victima și-ar fi cunoscut criminalul.

colaj foto medic stomatolog și criminaliști
Mama suspectului susține că victima și-ar cunoaște criminalul COLAJ FOTO Stitile ProTV

Bărbatul a fost adus duminică în fața instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, după ce sâmbătă, 20 iulie, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, potrivit Antena 3 CNN.

Înaintea deciziei de arestare a suspectului principal în acest caz, familia sa a venit pentru a-i lua apărarea, creând un scandal monstru.

„Dânșii declară și spun că l-au luat de la poartă, din taxi. Noi nu suntem criminali, avem copii, noi am muncit. Nu putea să o omoare pentru un milion sau două milioane pentru o măsea. Nu se poate așa ceva”, a declarat mama suspectului principal al crimei de la Brăila, astfel aducând la cunoștința polițiștilor un detaliu esențial: cei doi se cunoșteau și aveau o legătură prealabilă.

Rudele bărbatului suspectat de comiterea acestei crime sunt revoltate și fac scandal în fața instanței. Ele susțin că totul este o mușamalizare și că nu există nicio dovadă clară împotriva bărbatului.

Oamenii susțin că bărbatul este acuzat pe nedrept din cauza antecedentelor sale, dar că acum nu mai este cazul.

De asemenea, familia suspectului afirmă că s-au întâlnit cu el în ultimele zile și insistă că bărbatul era cu ei la spital în momentul în care dentista a fost ucisă.

Anchetatorii afirmă că individul a avut nevoie de 33 de secunde pentru a-și finaliza planul. O cameră de supraveghere l-a surprins când a intrat în cabinetul stomatologic al unei femei de 41 de ani din Republica Moldova.

După ce s-a asigurat că victima era singură, a așteptat 2 minute afară, apoi a intrat din nou în clădire. Ulterior, a ieșit în fugă și s-a îndreptat pe jos spre gară.

Victima a fost găsită fără viață în vestiarul cabinetului în jurul orei 21:30.

„Este o crimă cu premeditare, în sensul că și-a premeditat fapta. A plecat de la Galați, a vrut să ducă în eroare, a plecat cu un taxi, a venit în Brăila, și-a schimbat hainele pe traseul până la cabinetul stomatologic, după ce a ieșit de acolo din nou și-a schimbat hainele, a urmat un traseu până-n zona gării și acolo și-a schimbat hainele, adidașii, haina cu care a fost îmbrăcat, le-a aruncat, le-am identificat”, a transmis Ionel Gâlcă, procurorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite