Gheorghe Bunea Stancu a înjurat o ziaristă în prezenţa ministrului Mircea Duşa: „Îi dau două picioare în gură. P... mamii lor!“
0Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, a înjurat o ziaristă la Comandamentul de iarnă la care era prezent şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.
Enervat de întrebările jurnalistei Mădălina Poenaru de la B1 TV, Bunea Stancu s-a ridicat de la masa oficială, după încheierea conferinţei de presă şi a spus către ceilalţi demnitari: „Nişte obraznici, mă, nişte fâţe d-astea! Îi dau două picioare în gură“.
El s-a adresat apoi jurnalistei, întrebând-o unde trebuie să-i trimită demisia şi adăugând: „Nu ţi-e ruşine, mă? P... mamii lor!“
Jurnalista B1 TV Mădălina Poenaru, care a fost în teren toată această perioadă şi a relatat din judeţul Brăila situaţia sinstraţilor, îl întrebase dacă nu consideră că ar trebui să-şi dea demisia, la fel ca prefectul Gheorghi Obreja.
Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, care este şi şeful PSD Brăila, a lipsit de la datorie în aceste zile în care judeţul Brăila a fost sub stare de alertă, instituită din cauza codului roşu de viscol.
Presa locală a aflat că Bunea Stancu a fost în concediu, la schi, în Austria. „Şi încă mai aveam concediu“, a precizat Bunea Stancu.
De remarcat reacţia ministrului Mircea Duşa, care nu a încercat deloc să-şi calmeze colegul de partid, ci a intervenit doar să întrerupă discuţia cu ziarista.
Vă mai recomandăm
Prefectul judeţului Brăila a cerut să fie eliberat din funcţie
Traficul feroviar în judeţul Brăila a fost închis, toate trenurile au fost anulate