Cazul Caracal se repetă: Femeie găsită moartă în casă, la 24 de ore după ce a sunat la 112

0
Publicat:

O femeie și concubinul ei au fost găsiți morți în casă, cu urme de violență pe corp. Ea ar fi fost omorâtă de partenerul de viață, care apoi și-a pus capăt zilelor. Polițiștii au făcut descoperirea la 24 de ore după ce femeia sunase la 112 pentru a cere ajutor, însă oamenii legii nu au reușit să o găsească la timp.

Femeie găsită moartă acasă, la 24 de ore după un apel la 112
Femeie găsită moartă acasă, la 24 de ore după un apel la 112

Tragedia aduce aminte de cazul Caracal: o femeie în vârstă de 44 de ani a fost descoperită fără viață în casa sa din comuna Mircea Vodă, Brăila, la aproximativ 24 de ore după ce sunase disperată la numărul de urgență 112. Poliția nu a reușit să localizeze imobilul de unde provenea apelul, deși Serviciul de Telecomunicații Speciale a furnizat date de localizare, relatează ziarul De Brăila.  

Conform publicației locale, femeia de 44 de ani ar fi fost omorâtă de partenerul de viață, un bărbat de 50 de ani, care apoi și-a pus capăt zilelor. 

Potrivit IPJ Brăila, femeia a sunat la numărul de urgență 112 luni, la ora 12:31, afirmând că se află în pericol, dar poliția nu a reușit să o găsească. 

Dispeceratul SNUAU 112 Brăila a fost înregistrat un apel telefonic, în care se aude o femeie care țipă și spune că se află în pericol, fără a preciza date privind identitatea sau locul în care se află", transmite IPJ Brăila. 

Cadavrele au fost descoperite marți dimineață, după ce polițiștii au fost alertați prin apel la 112 la ora 09:45.  

Astăzi, 11 iunie a.c., în jurul orei 09:45, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie cu privire la faptul că, într-un imobil din comuna Mircea-Vodă, au fost găsite două cadavre ce prezentau urme de violenţă. A fost stabilită identitatea acestora, fiind vorba de doi concubini, un bărbat, de 50 de ani și o femeie, de 44 de ani, ambii din comuna Mircea-Vodă. Ambele cadavre au fost preluate de Serviciul Județean de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei. Cercetările continuă, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei. Totodată, în urma verificărilor, s-a stabilit faptul că, anterior evenimentului nu au mai existat sesizări în contextul violenței domestice, în care să fi fost implicate vreuna dintre cele două persoane", a transmis IPJ Brăila. 

Cu o zi înainte, femeia de 44 de ani a sunat la același număr de urgență, luni, la ora 12:31, însă nu a reușit să comunice cu operatorul, din telefon se auzeau doar țipete. Deși STS a furnizat date de localizare, iar două echipaje de polițiști au fost trimise acolo nu au găsit nicio dovadă a unui conflict.

În urma verificărilor efectuate, nu au fost obținute date care să confirme faptul că în zonă ar fi avut loc un conflict. Nu se auzeau zgomote și nici vreun conflict în derulare, la imobilele din zona respectivă", transmite IPJ Brăila. 

IPJ Brăila a menționat că au fost discuții cu locuitorii din zonă pentru a identifica eventualul loc al incidentului și s-a încercat identificarea apelantei, inclusiv prin prezentarea numărului de telefon pentru recunoaștere. 

Niciuna dintre persoane nu a putut oferi informații, care să ajute la identificarea locației sau a apelantei. S-a încercat reapelarea postului telefonic fără rezultat, numărul fiind alocat unei cartele pre-pay neînregistrate. Din verificările efectuate și datele deținute, la acest moment, telefonul ar aparține femeii, de 44 de ani, din comuna Mircea-Vodă, însă la momentul efectuării verificărilor în teren, vecinii nu au putut furniza această informație", se precizează în comunicatul Poliţiei. 

Cercetările sunt în desfășurare pentru ca circumstanțele tragediei să fie lămurite. 

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite