Brăilean prins „dând ture” prin Insula Mare, deşi nu are permis auto. A argumentat că „se antrenează”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul în vârstă de 54 de ani nu a deţinut niciodată un permis de conducere auto, însă a afirmat că-şi doreşte să facă o şcoală de şoferi şi să susţină examenul, dar că deocamdată doar îşi testa abilităţile pe un drum comunal.

Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, la volan, deşi nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Totul s-a întâmplat la sfârşitul săptămânii trecute când, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila a oprit pe DC 59, din Insula Mare a Brăilei, un autoturism marca Hover, condus de brăileanul Nicu S., în vârstă de 54 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că bărbatul nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce autovehicule.

El a declarat că-şi doreşte să facă o şcoală de şoferi şi să susţină examenul aferent, dar că până atunci s-a gândit să-şi „antreneze abilităţile” pe drumul mai puţin circulat unde a fost găsit.

După ce i-au explicat şoferului de ocazie că, indiferent de tipul drumului, fie autostradă sau drum comunal, este la fel de ilegal să conduci fără drept, poliţiştii de frontieră i-au întocmit brăileanului un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite