Asistent medical arestat pentru agresiune sexuală. O fată i-a căzut victimă în timpul unei ședințe de recuperare

0
Publicat:

Un asistent medical, în vîrstă de 36 de ani, a ajuns după gratii, deoarece polițiștii au stabilit că bărbatul a agresat sexual o fată de 15 ani care venise la spitalul din Brăila pentru recuperare medicală.

Asistentul medical a agresat-o pe fată în timpul unei ședințe de recuperare FOTO arhivă Adevărul
Asistentul medical a agresat-o pe fată în timpul unei ședințe de recuperare FOTO arhivă Adevărul

După aproape trei săptămâni, polițiștii din Brăila au decis să îl rețină pe asistentul medical care fusese acuzat de o adolescentă de 15 ani că a agresat-o sexual.

„În urma probatoriului administrat, la data de 23 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila-Biroul Investigații Criminale l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore pe bărbatul în vârstă de 36 de ani, din Brăila.

În fapt, la data de 3 mai, barbatul, în calitate de asistent-specialist, ar fi agresat sexual o minoră de 15 ani, din orașul Însurăței, în timpul unei ședințe de recuperare efectuată în cadrul unui spital de pe raza municipiului”, au precizat reprezentanții IPJ Brăila.

Judecătoria Brăila a admis ulterior propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a bărbatului de 36 de ani pentru o perioadă de 30 de zile, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Brăila.

Fata de 15 ani din orașul brăilean Însurăței a depus plângere penală la data de 4 mai 2023 împotriva unui asistent medical de 36 de ani sub acuzația de agresiune sexuală.

Adolescenta a mers la Spitalul 3 din Brăila pentru efectuarea unei ședințe de gimnastică medicală întrucât suferă de scolioză, dar a avut parte de un cu totul alt gen de tratament.

Fata le-a spus polițiștilor că asistentul medical ar fi dezbrăcat-o și pipăit-o. Oamenii legii au deschis dosar penal pe numele bărbatului de 36 de ani și fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat cu exactitate în cabinetul medical unde a avut loc incidentul.

„La data de 3 mai, în timpul unei ședințe de recuperare efectuată de un asistent-specialist, în vârstă de 36 de ani, din Brăila, ar fi fost agresată sexual de către acesta. În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală”, spuneau atunci reprezentanții IPJ Brăila.

Brăila

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite