Adolescent înjunghiat de cinci ori în Brăila. Una dintre lovituri i-a perforat plămânul

0
Publicat:

Un adolescent de 16 ani, elev la Liceul cu Program Sportiv din Brăila, a fost înjunghiat luni de cinci ori, una din lovituri perforându-i un plămân.

Adolescentul a fost înjunghiat de cinci ori
Adolescentul a fost înjunghiat de cinci ori

Adolescentul a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi se află în afara oricărui pericol, potrivit informaţiilor furnizate de directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, Dragoş Voicu.

„Un elev de 16 de la Liceul cu Program Sportiv a fost înjunghiat astăzi, în afara curţii liceului. A avut cinci plăgi înjunghiate, dintre care două abdominale fără probleme, superficiale, nepenetrante, încă una în axilă şi aceea fără probleme, o a patra plagă care a fost în torace, penetrantă, cu sânge şi aer în pleură şi încă o plagă/tăietură în zona scalpului. A fost operat pe partea de plămân, pentru că acolo a fost nevoie, drenat, iar în momentul de faţă e în afara oricărui pericol. Nu avem detalii despre cum s-a întâmplat, dar a fost o bătaie serioasă, dacă agresorul a dat cu cuţitul în neştire. Din fericire, dacă putem spune aşa, nu a dat foarte tare", a declarat, pentru Agerpres, Dragoş Voicu.

Polițiștii încearcă să-l prindă pe agresor

Poliţia Municipiului Brăila a fost sesizată de către Spitalul Judeţean Brăila cu privire la faptul că unui tânăr i se acorda îngrijiri medicale ca urmare a unei agresiuni, informează IPJ Brăila.

„Poliţiştii au efectuat verificări, iar din primele date se pare că un tânăr în vârstă de 16 ani, din municipiul Brăila, ar fi fost agresat, suferind vătămări corporale ce au necesitat asistenţă medicală de specialitate. În prezent poliţiştii efectuează cercetări, în vederea identificării autorului, având un cerc de bănuiţi, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul şi luarea măsurilor legale ce se impun", a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite