Ziua Jandarmeriei marcată la Botoşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii botoşăneni au sărbătorit, astăzi, 163 de ani de existenţă. După ce săptămâna trecută au organizat o serie de acţiuni şi întreceri sportive menite să marcheze evenimentul, astăzi ei au sărbătorit cu avansări în grad.

Pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu, mai mulţi jandarmi au fost recompensaţi de Inspectorul General al Jandarmeriei Române. Astfel cpt. Chiaburu Marius a fost avansat de la gradul de căpitan la cel de maior, plt.  Cătălin Manolache şi plt. Mircea Lupu de la Plutonier la plutonier major. Colonelul Marin Lupu, prim-adjunctul inspectorului şef şi plt.maj. Victor Macovei a primit mulţumiri. De asemenea, pentru îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu, 148 de jandarmi au fost recompensaţi de inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani cu mulţumiri şi felicitări. La eveniment a fost prezent şi prefectul Costică Macaleţi, care le-a transmis jandarmilor mesajul premierului Victor Ponta. 

“Aş vrea ca, la acest moment aniversar, gândurile tuturor să se îndrepte nu atât spre Jandarmerie, cât mai ales spre jandarmi, spre oamenii care dau de fapt consistenţă, forţă şi prestigiu acestei instituţii. Dumneavoastră, cei care vă puneţi viaţa în slujba comunităţii, înfruntând tot felul de ameninţări şi pericole sunteţi cei pe care îi sărbătorim astăzi. De asemenea, ziua de 3 Aprilie o dedicăm colegilor dumneavoastră care, din nefericire, şi-au pierdut viaţa în timpul misiunii încredinţate.La ceas de sărbătoare pentru arma dumneavoastră, în numele Guvernului României şi al meu personal, vă felicit şi vă urez succes în activitatea pe care o desfăşuraţi, sănătate, putere de muncă şi un sincer „La Mulţi Ani”, a fost mesajul primului ministru.

În perioada premergătoare activităţii desfăşurate astăzi, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani a organizat concursuri de tir, tenis de masă, şah, fotbal şi un concurs de cultură generală, câştigătorii fiind premiaţi de către Asociaţia Sportivă ,,Prutul" Botoşani.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite