Lovitură de teatru la PNL Botoşani. Unul dintre vicepreşedinţii filialei judeţene s-a hotărât să facă campanie rivalilor din PSD
0
Unul dintre oamenii de bază ai organizaţiei judeţene PNL, Relu Târzioru, primarul oraşului Săveni a decis să schimbe taberele chiar în timpul campaniei electorale. Acesta a declarat că va face campanie PSD-ului. Decizia a fost luată după o serie de neînţelegeri cu şeful PNL Botoşani, Florin Ţurcanu.
Vicepreşedintele PNL Botoşani, Relu Târzioru, primarul oraşului Săveni a declarat răspicat că nu se mai regăseşte în sânul liberalilor. Acesta a început s intre în discuţii contradictorii cu membrii din conducerea partidului, în special cu şeful liberal Florin Ţurcanu încă de la începutul anului.
În ianuarie, Relu Târzioru anunţa că renunţă la toate funcţiile din PNl, nemulţumit că nu oraşul pe care îl conduce nu este ajutat cu
fonduri

chiar de colegii de partid. Relu Târzioru nu a renunţat până în prezent la funcţie, dar aşteaptă în urma certurilor cu şefimea locală PNL să fie dat afară din partid.
”Nu am mai fost dorit în echipă şi eu nu mă mai regăsesc. În ultimii doi ani de zile de când a ajuns PNL la putere eu nu am primit nici un telefon, nici de la Bucureşti dar nici de la Botoşani decât de la secretar care mă mai invita la câte o şedinţă”, a precizat Relu Târzioru. Dealtfel vicepreşedintele PNL Botoşani a precizat că va trece în tabăra social-democrată.
Chiar la alegerile europarlamentare a precizat că va ajuta la campania PSD şi va vota şi cu aceştia. ”Sunt în PNL că nu am ce face, dar votez cu PSD. Voi vota cu PSD la alegerile astea pentru că, cei de la PNL nu m-au convins că în partid şi în formula actuală de conducere noi putem să rezolvăm problemele pe care ni le-am propus şi să ne îndeplinim obiectivele”, a adăugat primarul Săveniului.
citiţi şi:
Schimbare la conducerea ISJ Argeş: Tudosoiu îi ia locul lui Gardin