Vezi ce notă a luat copilul tău la sesiunea din toamnă a bacalaureatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Promovabilitate de 24,58% la sesiunea din toamnă a bacalaureatului, mai mare decât în 2011
Promovabilitate de 24,58% la sesiunea din toamnă a bacalaureatului, mai mare decât în 2011

Promovabilitatea în cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat în judeţul Bistriţa-Năsăud este de 24,58 la sută, înainte de contestaţii, fiind mai mare faţă de toamna anului trecut, când a fost de 17,41 la sută. Site-ul edu-ro a publicat notele obţinute de fiecare el la acest examen.

Potrivit unui comunicat de presă transmis Mediafax, duminică, de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Bistriţa-Năsăud, la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat s-au înscris 1.491 de candidaţi, iar la examen s-au prezentat 1.241 de candidaţi.

Notele la examenul de bacalaureat pot fi consultate aici.

Dintre cei prezenţi, doi au fost eliminaţi, iar 934 respinşi, reuşind să promoveze examenul înainte de contestaţii un număr de 305 candidaţi, respectiv 24,58 la sută.

Conform sursei citate, cei doi candidaţi eliminaţi au fost prinşi în timp ce încercau să copieze la proba scrisă de Limba şi literatura română. Anul trecut, înainte de contestaţii, promovabilitatea la bacalaureatul de toamnă a fost de 17,41 la sută, iar după rezolvarea acestora de 18,3 la sută.

La prima sesiune a bacalaureatului din acest an, înainte de contestaţii, promovabilitatea în judeţul Bistriţa-Năsăud a fost de 41,57 la sută. În urma contestaţiilor, promovabilitatea a crescut la 43,15 la sută.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite