Un bărbat şi-a incendiat copiii și soția. Femeia, preluată de un elicopter SMURD, cu arsuri pe 90% din corp. Și fetița ei e în stare gravă.
0Un bărbat de 42 de ani din localitatea bistriţeană Nepos şi-a incendiat, luni, copiii și soția, după a stropit cu benzină prin locuință. Furia tatălui s-a dezlănțuit după o ceartă aprinsă cu femeia.
UPDATE: Femeia de 33 de ani din localitatea bistriţeană Nepos, căreia soţul i-a dat foc luni, în prezenţa celor trei copii, are arsuri pe 90% din suprafaţa corporală şi a fost intubată, a precizat Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Bistriţa, Potrivit Agerpres.
Femeia a fost preluată de un elicopter SMURD de pe stadionul din comuna Feldru pentru a fi transportată la Târgu Mureş, de unde va fi preluată de un avion pentru a ajunge la o unitate medicală din Bucureşti.
Și fiica ei, în vârstă de nouă ani, care a suferit arsuri în zona picioarelor, va ajunge de asemenea la un spital din Capitală.
„În urma evenimentului produs luni, în jurul amiezii, în localitatea Nepos, trei persoane au suferit arsuri, mai multe echipaje UPU-SMURD intervenind pentru acordarea primelor îngrijiri medicale. Astfel, o femeie, în vârstă de 33 de ani, a fost intubată şi ventilată mecanic, având arsuri pe aproximativ 90% din suprafaţa corpului. Aceasta a fost preluată de un elicopter SMURD de pe stadionul din Feldru, pentru a fi transportată, în primă fază, la UPU Târgu Mureş, de unde va ajunge, cu un avion SMURD, la o unitate medicală de specialitate din Bucureşti. O a doua victimă, o fetiţă în vârstă de 9 ani, a fost adusă la UPU Bistriţa cu arsuri circulare la nivelul membrelor inferioare, reprezentând 20% din suprafaţa corpului, fiind stabilizată şi pregătită pentru a fi, de asemenea, transportată la o unitate medicală de specialitate din Bucureşti", se arată în informarea de presă a SCJU.
Bărbatul care le-a dat foc și care a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţă corporală, respectiv la faţă, la mâna stângă şi la piciorul stâng, urmează să jungă la spitalul din Bistriţa și va rămâne internat pe Secţia Chirurgie Generală a SCJUB.
Știrea inițială:
În locuinţă se aflau cei trei copii ai familiei, o fetiţă şi doi băieţi, potrivit Agerpres.
„În jurul orei 12,10, Poliţia a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în localitatea Nepos un bărbat şi-ar fi incendiat soţia. Din primele verificări rezultă că, pe fondul unui conflict spontan (neînţelegeri cu soţia), un bărbat, de 42 de ani, ar fi aruncat cu benzină în interiorul încăperii unde se aflau soţia şi cei 3 copii, după care ar fi dat foc", a informat Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.
În urma actului inconștient au rezultat trei victime, inclusiv bărbatul.
„Soţia, bărbatul şi unul dintre copiii care se aflau în încăpere au suferit arsuri, fiind investigaţi de către echipajele medicale. La faţa locului a ajuns patrula de la secţia rurală, fiind trimisă şi grupa operativă din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale”, mai arată IPJ Bistriţa-Năsăud.
Tentativa de omor calificat
A fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, raportat la tentativa la infracţiunea de omor calificat.
Un echipaj de pompieri cu autospecială de stingere a incendiilor, două echipaje de prim-ajutor SMURD, autospeciala de transport victime multiple şi două elicoptere SMURD au fost mobilizate la locul incendiului.
Soția, în stare foarte gravă. Fetițai va fi transferată cu elicopterul SMURD la un alt spital
Femeia este în stare foarte gravă, având arsuri pe aproape toată suprafaţa corporală, iar unul dintre copii, o fetiţă, a suferit arsuri la picioare şi va fi transferată cu elicopterul SMURD la o clinică de specialitate, a declarat, pentru Agerpres, Şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Feldru, Simion Scridon.
„Soţia am înţeles că e undeva la 90% cu arsuri şi chiar şi el are arsuri, nu ştiu în ce proporţie, şi are şi căile respiratorii afectate. La fetiţă am înţeles că undeva pe picioare (a suferit arsuri - n.r.), a fost transferată la Bistriţa şi de acolo urmează să fie transferată cu elicopterul la Braşov. Băiatul de 11 ani am înţeles că a sunat la 112”, a precizat şeful SVSU Feldru.
Amintim că, în luna iunie, un student nemulțumit de nota obținută la un examen și-a incendiat profesorul. S-a întâmplat în incinta unei universități din Constanța.