Pionierul SMURD de la Bistriţa. A lucrat cu Arafat şi acum practică medicina în Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doctorul Bogdan Gabora a schimbat faţa urgenţelor la Bistriţa
Doctorul Bogdan Gabora a schimbat faţa urgenţelor la Bistriţa

Bogdan Gabora, un fost şef al Unităţii de Primire a Urgenţelor din Bistriţa, a făcut parte din prima echipă de medici care a pus bazele SMURD alături de Raed Arafat la Târgu Mureş. Acum este medic în Franţa.

Născut la Galaţi, doctorul Gabora a ales să studieze medicina la Târgu Mureş iar când a fost să aleagă specializarea a ales medicina de urgenţă, povestea medicul într-un interviu acordat, mai demult, jurnalistei Anamaria Cadiş.  „A fost ca o provocare. În funcţie de nota pe care am luat-o la examenul de rezidenţiat am avut de ales între chirurgia toracică, medicina nucleară, medicina de urgenţă şi altele. Atunci urgenţa suna foarte atrăgător aşa că am ales-o şi cu asta am rămas de atunci", povesteşte medicul momentul care l-a dus spre o carieră de peste 16 ani de medicină de urgenţă.

În prima echipă a SMURD-ului

Consideră că un factor important în cariera sa a fost faptul că a avut ocazia să îşi facă rezidenţiatul la Târgu Mureş acolo unde medicina de urgenţă şi catastrofă a fost foarte dezvoltată şi unde a avut ocazia să lucreze cu medicul de origine iordaniană Raed Arafat.

„Am făcut parte din acea echipă de patru cinci medici care am lucrat prima dată la SMURD şi chiar dacă atunci nu eram văzuţi foarte bine, am reuşit ca într-un an să creştem de la zero la 40% numărul resuscitărilor în cazutile cardiace. E drept că dintre cei care ajung resuscitaţi la spital pleacă pe picioarele lor cam 18% dintre bolnavi, dar aceasta este şi media în ţările vest europene", explică medicul.

Nu e ca în filme

Gabora sublinieze că imaginea dată de cinematografie medicinei de urgenţă este una deformată. „Noi nu strigăm unii la alţii niciodată, nici chiar atunci când avem cazuri grave în cazul cărora trebuie să ne sincronizăm. Fiecare ştie ce trebuie să facă şi vorbeşte civilizat şi calm pentru că în cazul în care unul dintre noi şi-ar pierde cumpătul toţi am fi influenţaţi negativ şi am ajunge să ne batem unii de alţii pe aici şi ar ieşi un talmeş-balmeş. De aceea e important să acţionăm calm şi calculat în fiecare caz în parte", spulberă medicul imaginile din serialele hollywoodiene.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite