Percheziţii în Bistriţa-Năsăud la hoţi de utilaje din Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Percheziţii la hoţii de vehicule industriale. FOTO: Arhivă
Percheziţii la hoţii de vehicule industriale. FOTO: Arhivă

Zece percheziţii au loc, luni dimineaţă, în judeţele Suceava şi Bistriţa-Năsăud, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în furt şi trafic de vehicule industriale de mare tonaj, prejudiciul fiind estimat la 200.000 de euro.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, peste 70 de poliţişti judiciarişti şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale participă la o acţiune de amploare organizată în judeţele Suceava şi Bistriţa-Năsăud pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în furtul şi traficul de vehicule industriale şi de mare tonaj, transmite corespondentul MEDIAFAX. În acest caz au loc zece percheziţii domiciliare şi descinderi.

Conform sursei citate, percheziţiile sunt făcute în cadrul unui dosar penal al Parchetului Judecătoriei Suceava, existând date şi informaţii cu privire la mai multe persoane din judeţele Suceava şi Bistriţa-Năsăud care au furat din Italia mai multe utilaje şi vehicule pe care ulterior le-au transportat în România şi le-au comercializat, prejudiciul fiind estimat la aproape 200.000 de euro.

Sursa citată menţionează că acest dosar are la bază şi alte cauze din ultimii doi ani, în care poliţiştii suceveni, în colaborare cu autorităţile judiciare din Belgia şi alte state, au anchetat activităţi infracţionale de aceeaşi natură, prejudiciul total ridicându-se la aproape un milion de euro.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite