Încă un halterofil legitimat la CSM Bistriţa prins dopat. Federaţia Română de Haltere amendată cu 100.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Internaţională de Haltere a dat publicităţii numele sportivilor care au încălcat regulamentul doping în anul 2013. Pe listă mai apar doi români Andreea Georgiana Titeş şi Gabriel Sâncrăian, ultimul fiind legitimat la CSM Bistriţa.

Federaţia Română de Haltere este sancţionată cu 100.000 de euro pentru că doi sportivi ai săi au încălcat regulamentul doping în anul 2013. Potrivit Federaţiei Internaţionale de Haltere, pe lista celor care au fost găsiţi dopaţi cu stanozolol sunt şi doi români Andreea Gerogiana Titeş şi Gabriel Sâncrăian, legitimat la CSM Bistriţa. Cei doi sportivi au fost suspendaţi pentru doi ani.

Ministerul Tineretului şi Sportului nu este dispus să aloce fonduri pentru incidente de acest gen, Federaţia Română de Haltere fiind nevoită să recurgă la sponsori pentru a-şi achita amenda.

Gabriel Sâncrăian, a doua oaie neagră a CSM Bistriţa

Halterofilul Gabriel Sâncrăian este al doilea sportiv legitimat la CSM Bistriţa prins dopat. Răzvan Martin şi el legitimat la CSM Bistriţa a fost şi el prins dopat tot în anul 2013, la Campionatele Europene, şi tot cu stanozolol, un steroid anabolizant.

Reprezentanţii CSM Bistriţa au fost atunci alături de Răzvan Martin, sportivul venind chiar cu câteva luni înainte de la Campionatul European de haltere de la Tirana cu două medalii la categoria 77 de kilograme, una dintre acestea fiind singurul „aur” al delegaţiei României.

În 2012 performanţa obţinută la Jocurile Olimpice de la Londra, de unde s-a întors cu bronz, uimea întreaga ţară, Răzvan Martin devenind unul dintre cei mai apreciaţi sportivi români. La performanţă se adăuga şi trecutul zbuciumat, sportivul fiind abandonat de mamă şi orfan de tată. Acesta a fost  practic crescut de antrenorul care l-a descoperit, Mugur Saranciuc.

Adrian Moldovan, directorul CSM Bistriţa, unde sunt legitimaţi cei doi sportivi spune că problemele sunt la Bucureşti la lotul naţional, întrucât cei doi sportivi au plecat în ordine de la Bistriţa.

„Aceşti copii (n.r. Răzvan Martin şi Gabriel Sâncrăian) se pregătesc la lotul naţional. Când erau la noi erau okey. Din păcate eu nu cred că este o coincidenţă. Se ridică mari semne de întrebare ce se întâmplă acolo la federaţie,” a declarat pentru Adevărul, directorul CSM Bistriţa, Adrian Moldovan.



Vă mai recomandăm:

Halterofilul Răzvan Martin a fost prins dopat la Campionatele Europene. Vestea l-a şocat pe antrenorul Mugur Saranciuc

Ion Ţiriac despre cazul halterofililor prinşi dopaţi: „Sunt hoţi. Banii înapoi! Suspendarea pe viaţă!“




 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite