FOTO Moroii, strigoii şi vampirii, alungaţi din Pasul Tihuţa cu usturoi şi descântece

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, un câmp din apropierea drumului care leagă Pasul Tihuţa de Ciosa a găzduit prima zi a Festivalului Usturoiului, menit să readucă în atenţia orăşenilor poveştile cu moroi sau strigoi sau descântecele care-i feresc pe oamenii simpli de la ţară de rele.


Încă de la ora prânzului un câmp din apropiere de Tihuţa s-a umplut de meşteri populari, preparate tradiţionale , obiecte lucrate manual şi mult usturoi. Astăzi s-a dat startul Festivalului Usturoiului, care vine să readucă în discuţie  tradiţiile vechi, pe care le leagă cu superstiţiile oamenilor simpli de la ţară şi evident cu Dracula, doar ne afla pe tărâmul său.

Potrivit organizatorilor, ideea numelui festivalului a fost dată tocmai de nişte turişti nemţi, care mişunau pe meleaguri bistriţene cu portbagajul maşinii burduşit cu usturoi. Întrebaţi ce fac cu atâta usturoi, turiştii au spus că îl folosesc pentru a se apăra de strigoii şi vampirii care bântuie prin Bistriţa-Năsăud.

Iubitorii de senzaţii tari s-au putut plimba astăzi prin pădurile din zonă cu ATV-urile, iar cei mai curajoşi au făcut giumbuşlucuri pe două roţi pe buştenii special pregătiţi pentru ei.

Pofticioşii au fost aşteptaţi la tarabele care au inundat câmpul, de unde puteau achiziţiona produse tradiţionale sau puteau servi o bere sau un preparat pe bază de usturoi.

Membrele Ansamblului Flori Dumitrene le aminteau celor prezenţi descântecele rostite de mamele şi bunicile lor pentru a alunga strigoii şi moroii, iar scena îi găzduia pe rapsozii populari care aduceau în faţa publicului un stil unic de interpretare: hora cu noduri.

Nouă echipe, care au reprezentat Jandarmeria, Poliţia, ISU, două partide politice sau presa s-au întrecut într-un concurs de gătit gulaş la ceaun. Acesta a fost „completat” cu mămăligă, cu sos de usturoi sau chiar cu iahnie de fasole.


Locul I a fost luat de organizaţia PSD şi de către ISU, locul II de o echipa care a venit tocmai din Ungaria, iar locul III de către tinerii democrat-liberali.

Distracţia urmează să fie întreţinută în această seară de către trupa Blood Print, dar şi de MC Dylma, care va mixa pentru cei care se încumetă să rămână peste noapte în mijlocul naturii. De asemenea, tot în seara aceasta va fi proiectat un film documentar dedicat ţinutului Contelui Dracula.

În cadrul festivalului a fost prezentată şi harta cu Drumul Contelui Dracula, care se întinde pe aproximativ 100 de kilometri, porneşte din Bistriţa şi ajunge în Tihuţa Bârgăului, şi poate fi parcurs deja doar cu maşini de teren, mare parte din traseu trecând prin păduri.


Vă mai recomandăm:

VIDEO FOTO România, în ţinutul lui Dracula. Bistriţa-Năsăud, între scrisoarea cu litere din sânge, Pasul Tihuţa cel pitoresc şi drumuri împărăteşti

 

Un ceh îndrăgostit de România a scris continuarea romanului Dracula folosindu-se de istoria noastră

 

 

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite