Florile olandeze pentru România şi-au dublat preţul de 8 martie
0En-grosiştii bistriţeni au adus câteva transporturi cu tirul de la Amsterdam, însă cererea a fost mai mică decât anul trecut. Magazinele mixte săteşti s-au aprovizionat cu garoafe, florăriile de oraş au cerut specii de primăvară, dar şi exotice, în timp ce pieţarii s-au orientat spre florile cu preţ redus.
Cea mai mare parte din florile aflate la vânzare în magazinele de specialitate, iar uneori chiar şi în pieţe, vin direct din Olanda. Engros-urile bistriţene îşi aduc marfa direct de la Aalsmeer, un orăşel aflat la 8 km de Amsterdam, de la cea mai mare bursă de profil din Olanda. Preţul florilor la bursă, saltă spectaculos în preajma sărbătorilor, iar 8 martie nu face excepţie : „Bursa speculează orice moment de acest gen. Acum, de pildă, florile au venit cu preţul mai mare de două şi chiar de trei ori faţă de perioadele obişnuite din an", explică Adina Moldovan, administrator la Floral Center, unul dintre principalii engros-işti de flori din Bistriţa.
Gerbera olandeză, prea scumpă anul acesta
Astfel trandafirii roşii, specia Red Naomi, au costat la bursă 3,9 lei, depozitul de flori i-a vândut cu 6,2 lei iar în florării ajung la 9 şi chiar şi peste 10 lei firul. Lalelele olandeze pleacă de la engrosişti cu 1,5 până la doi lei iar la cumpărător ajung cu 4 lei. "De gherbera nici nu ne-am putut apropia pentru 8 martie, deoarece la bursă costau cam 59 de cenţi, adică 2,6 lei, cu transport cu tot ajungea la 3 lei firul. Noi nu mai puteam pune nici adaos, pentru că sunt deja prea scumpe. La fel şi garoafele olandeze au fost scumpe săptămâna care a trecut", spune Adina Moldovan. Acesta este şi motivul pentru care unii vânzători sau engrosişti s-au aprovizionat şi cu două săptămâni înainte pentru 8 martie şi au încercat să conserve florile. "Noi însă ţinem la calitatea lor şi am adus mai multe transporturi în ultimele zile", spune administratorul de la Floral Center, firmă care asigură cam un sfert din livrările de flori din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Cererea, inferioară faţă de anul trecut
În camerele frigorifice de la Floral Center au ajuns în două transporturi diferite marţi şi joi, lalele creţe roz, dar şi violet, trandafiri mici albaştri, trandafiri cu petale în culori diferite, cale cu flori negre, irişi, frezii exotice sau Cymbidium, un soi de orhidee, a cărui fir pleacă din depozit cu 40 de lei bucata.
Pe lângă clienţii fideli ai engross-ului anul acesta au venit în premieră şi reprezentanţii micilor magazine săteşti: „au luat garoafe cu braţul şi le vând alături de produsele lor obişnuite. Le-au dus în Urmeniş, pe Ilve, în Bârgău sau Ţigău", spune Adrian Moldovan, manager la Floral Center. Şi pieţarii au văzut marfa luată direct prin bursa de flori, însă cei mai mulţi s-au răzgândit: „nu prea cumpără de la noi, pentru că ar vrea să ia la preţuri mai mici şi fără factură, dar noi nu vindem aşa", mai spune Moldovan. Administratorii de la Floral Center recunosc că cererea este mai mică decât anul trecut. Acum au adus trei tiruri cu flori, anul trecut în aceeaşi perioadă au fost cinci tiruri: „Nu avem reper pentru 2008, pentru că noi am deschis firma în mai anul acela, însă atunci cu siguranţă cererea a fost mai mare".
Oana Ignat, administratorul unei florării din zona centrală a oraşului estimează piaţa însă cam la acelaşi nivel ca şi anul trecut: „În principiu este tot ca anul trecut, poate mai slab puţin Atunci 8 martie a căzut duminica şi când se întâmplă aşa vânzările sunt mai mici. Anul acesta faptul că e zi de luni nu dă foarte bine, pentru că în principiu, tot duminica se cumpără florile", spune Oana Ignat.