Documentar despre „land art“ la Sângeorz Băi
0Documentarul „Art Forest 2009", despre simpozionul internaţional de artă în peisaj desfăşurat în vara lui 2009 la Sângeorz Băi poate fi vizionat în această seară de la ora 18.00, la Muzeul de Artă Comparată din acelaşi oraş.
Evenimentul face parte din proiectul „Formă şi Dialog", demarat anul trecut la Sângeorz Băi. Înainte de proiecţia filmului, are loc lansarea cărţii „Ieromonahul Ioachim Bâznog din Sângeorz-Băi" scrisă de Alexandru Dărăban, apărută la Editura Charmides în anul 2010. Cartea va fi prezentată de directorul editurii, Gavril Ţărmure.