Copilaşii s-au jucat de-a militarii alături de „Şoimii Carpaţilor“ GALERIE FOTO
0
Sute de copii din Bistriţa au vizitat marţi Unitatea Militară din oraş şi au avut ocazia să vadă armamentul folosit de militari, maşinile cu care aceştia circulă şi chiar să asiste la demonstraţii de luptă.
Cu ocazia Zilei Forţelor Armate Române sărbătorită pe 25 octombrie, Brigada Mecanizată 81 General Grigore Bălan şi-a deschis porţile pentru toţi cei care au dorit să vadă ce se întâmplă în unitate şi cum este viaţa de soldat. Sute de copilaşi din clasele generale, dar şi liceeni, au avut ocazia să vadă cum arată armamentul folosit în teatrele de război, să pună mâna pe un pistol sau să se urce pe un tanc. Soldaţii Batalionului 81 „Şoimii Carpaţilor", au făcut demonstraţii pentru micii lor vizitatori, iar copiii s-au arătat extrem de încâtaţi.

CLICK pe poze pentru mai multe imagini
Generalul de brigadă, Dan Florin Grecu, comandantul Unităţii a declarat luni că speră ca aceste acţiuni să-i atragă pe tineri spre o carieră militară, iar faptul că-i văd pe soldaţi cum se comportă şi cu ce armament umblă zilnic să-i facă să-şi dorească la rândul lor să lucreze în armată.