Copilă de 13 ani violată de bărbat pervers care a filmat scena. Imaginile au ajuns la părinți și la profesori

0
Publicat:

Un bărbat din Bistrița Năsăud care a violat o minoră și apoi a transmis filmarea părinților și unui cadru didactic a fost reținut de procurorii DIICOT.

FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

La data de 28 decembrie 2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au reținut un bărbat acuzat de pornografie infantilă, viol, șantaj, violare de domiciliu, furt calificat și amenințare.

În perioada martie – decembrie 2022, bărbatul a filmat cum a violat minora în vârstă de 13 ani, apoi a folosit materialele pornografice pentru a o șantaja pe fată. În luna octombrie, el a atras victima minoră într-un loc izolat și, sub pretextul că îi va restitui animalul de companie sustras, și a violat-o, filmând întreaga scenă.

Conform procurorilor DIICOT, materialul pornografic a fost ulterior distribuit părinților și unui cadru didactic. De asemenea, în cursul lunii decembrie, inculpatul a amenințat-o cu moartea atât pe fată cât și pe mama ei.

La 28 decembrie 2022,  judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Bistrița-Năsăud a dispus luarea măsurii arestului preventiv față de inculpat pentru o perioadă de 30 de zile. Acţiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul S.C.C.O Bistrița Năsăud.

Individul este cercetat pentru pornografie infantilă, viol, șantaj, violare de domiciliu, furt calificat și amenințare.

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite