Copii folosiți ca traficanți de droguri. Au fost arestați nouă membri ai rețelei din Bistrița-Năsăud

0
Publicat:

Nouă persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Bistriţa-Năsăud într-un dosar privind constituirea unui grup infracţional organizat care se ocupa cu traficul de droguri de risc în judeţ, printre cei recrutaţi pentru a se ocupa de distribuţia de substanţe psihoactive fiind şi minori.

Lucrătorii DIICOT au descins la mai multe locații din Bistrița FOTO DIICOT
Lucrătorii DIICOT au descins la mai multe locații din Bistrița FOTO DIICOT

Potrivit unui comunicat transmis vineri, de DIICOT, persoanele reţinute sunt cercetate şi pentru infracţiunile de efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, contrabandă calificată şi uz de armă fără drept.

De asemenea, alţi patru inculpaţi sunt cercetaţi sub control judiciar.

Conform sursei citate, mai mulţi minori au fost recrutaţi în timpul unor petreceri pentru a face parte din reţeaua de distribuţie a drogurilor.

„În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2021, trei inculpaţi au constituit, în judeţul Bistriţa-Năsăud, un grup infracţional organizat, în scopul de a obţine bani din activităţi de şantaj, lipsire de libertate, trafic de droguri de risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe susceptibile a produce efecte psihoactive, iar prin ameninţări, inclusiv prin folosirea unor arme, au solicitat taxă de protecţie unui suspect care distribuia substanţe psihoactive. De asemenea, inculpaţii au organizat petreceri, la diferite cabane din judeţul Bistriţa Năsăud, unde au comercializat substanţe psihoactive, iar pe parcursul acestor întâlniri au recrutat mai multe persoane, printre care şi minori, în vederea realizării unei reţele care să distribuie substanţe psihoactive în judeţul Bistriţa Năsăud", precizează comunicatul DIICOT.

În acest dosar au fost efectuate 24 de percheziţii domiciliare, fiind identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, patru pistoale neletale, dintre care două supuse autorizării, un arc, sumele de 11.715 lei, 4.240 de euro, 100 de dolari şi 100 de franci elveţieni, aproximativ 70 de grame de 3-CMC, 24 de grame de substanţă vegetală susceptibilă a fi canabis, 673 de plicuri ziplock nefolosite, patru cântare de mare precizie, trei grindere, 33 de telefoane mobile, două laptopuri, nouă ceasuri.

În cursul zilei de vineri va fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile faţă de nouă inculpaţi.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acţiuni speciale din 11 judeţe: Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Alba, Bihor, Suceava, Neamţ şi Botoşani.

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite