Bistriţa:Pelerinaj la Taize pentru bistriţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bistriţa:Pelerinaj la Taize pentru bistriţeni
Bistriţa:Pelerinaj la Taize pentru bistriţeni

Bistriţenii care simt nevoia să îmbine călătoriile cu reculegerea spirituală pot opta pentru un pelerinaj la Taize, comunitatea creştină ecumenică franceză fondată de fratele Roger. Potrivit reprezentanţilor Bisericii Greco Catolice din Bistriţa pelerinajul va fi organizat în acest an în perioada 15-31 iulie, iar costul total este de 350 de euro. Traseul trece prin Hamburg-Copenhaga-Stockholm-Oslo-Paris-Taize, iar la revenire că

Taize, leagăn al ecumenismului

"Iubiţi si exprimaţi aceasta prin toata viaţa voastră", era motoul ordinului înfiinţat de părintele Roger Louis Schutz-Marsauche Schutz (90 de ani). Pastor protestant din Elveţia, el s-a stabilit în Franţa în 1940, fondând ordinul monastic din localitatea Taize, în primul rând pentru sprijinirea refugiaţilor de razboi. În biserica sa şi-au găsit refugiul mai mulţi evrei prigoniţi, scrie "Der Spiegel". În 1942 a fost obligat de Gestapo să închidă biserica, dar a revenit aici si a redeschis-o în 1944, îndată dupa eliberarea Franţei. Părintele Roger se bucura de respectul şefilor tuturor confesiunilor, fiind vizitat atât de Papa Ioan Paul al II-lea, in 1986, cât si de episcopul de Canterburry şi de mai mulţi şefi ai bisericilor ortodoxe. Comunitatea infiintata de fratele Roger cuprinde membrii catolici si protestanţi din peste 30 de tari. Fratele Roger şi-a găsit sfârşitul în august 2005, într-un dramatic episod, după ce a fost înjunghiat de o româncă, cu grave probleme psihice. Teribilul eveniment s-a produs în faţa a 2500 de enoriaşi, sosiţi în pelerinaj.

Bistriţa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite