Bistriţa: UPDATE: Pagube de 2500 lei la Centrul de transfuzii
0
Hoţii au spart noaptea trecută Centrul de Transfuzii Sanguine din strada Nicolae Bălcescu, iar poliţia investighează cazul. Două monitoare şi un televizor cu plasmă, bilanţul spargerii.
UPDATE : Potrivit asistentului Fredy Deac prejudiciul a fost estimat la 2500 de lei. El spune că din fericire hoţii au sustras doar monitoarele , nu şi unităţile PC-urilor: " Aceasta este partea bună. Pe unităţile respective erau date secretizate, pentru că suntem o unitate strategică. Din fericire datele au rămas", a mai spus acesta.
Potrivit unor surse din interiorul Centrului de Transfuzii spargerea s-a petrecut prin două geamuri din partea laterală a clădirii. Camera cu rezervele de sânge nu a fost afectată. Interesant este că angajatele Serviciului 112, aflat în aceeaşi clădire cu centrul au auzit zgomotele, însă nu au reacţionat, crezând că este vorba de onorarea unei comenzi.