Bistriţa: Ştiri de weekend
0
Citiţi principalele ştiri ale zilei. Aflaţi mai multe despre evenimentele din acest weekend. Citiţi despre competiţiile de karate şi cele de gimnastică ritmică, dar şi despre o preselecţie de actorie.
COMPETIŢIE
Karatiştii din Bistriţa contra polonezilor
O demonstraţie de karate a 20 de sportivi polonezi din oraşul- înfrăţit Zielona Gora plus bistriţenii de la cluburile locale poate fi urmărită sâmbătă de la ora 16,00 la sala de gimnastică a Liceului cu Program Sportiv. De remarcat că una dintre demonstraţii va fi susţinută de antrenorul unuia dintre cluburile poloneze, Miroslav Kuciarski, sportiv cu centura neagră, 10 dan. În program figurează demonstraţii de judo, aikido, shotokan. S.B.
SPORT
Concurs de gimnastică ritmică
Mâine, bistriţenii pot participa la un concurs interjudeţean de gimnastcă ritmică. Iubitorii acestui sport au ocazia să vadă,între orele 09.30 şi 12.30, dar şi de la 14.00 la 17.00, mai multe reprezentanţii ale cluburilor din Ploieşti, Baia Mare, Târgu-Mureş şi Iaşi, la sala Polivalentă. I.S.
SELECŢIE
Preselecţie de actorie
Actorul Lucian Dragotă, cunoscut publicului din serialul "Vacanţa Mare", organiza o preselecţie pentru un curs la compania de actorie, teatru şi film, "New Talent". Sâmbătă, de la ora 9.00, bistriţenii cu veleităţi artistice sunt aşteptaţi la Liceul de muzică „Tudor Jarda”, pentru o preselecţie pentru un curs intensiv de actorie pentru amatori de 4 luni. La cursuri vor învăţa mişcare, dicţie, tehnici de televiziune. C.B























































