AUDIO Preotul-cântăreţ Cristian Pomohaci, acuzat că fură piese de la mai mulţi interpreţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din toamna anului trecut, Nicu Predescu, fiul interpretei de muzică populară Valeria Peter Predescu, se judecă cu preotul-cântăreţ Cristian Pomohaci, acesta fiind acuzat că a furat linia melodică a piesei „Cânt la lume că mi-i dragă”. Potrivit fiului artistei, aceasta nu ar fi singura piesa cu linie melodică „împrumutată”, preotul cântăreţ furând de la trei artişti din Bistriţa-Năsăud şi chiar şi de la maestrul Grigore Leşe.


Procesul a fost deschis în luna noiembrie a anului trecut de către Nicu Predescu, după ce a încercat să rezolve problema pe cale amiabilă. Piesa care l-a determinat pe fiul Valeriei Peter Predescu să ia atitudine este „Cânt la lume că mi-i dragă”, înregistrată cu puţin timp înainte ca artista să treacă la cele veşnice.

Cristian Pomohaci a folosit linia melodică pentru cântecul ”De la Rebrişoara în jos”,  fără a cere acordul moştenitorilor, deşi piesa originală fusese înregistrată la Organizaţia Română pentru Drepturile de Autor.

Iniţial Nicu Predescu a cerut 20.000 de lei daune materiale şi 10.000 de lei daune morale, sume ce urmau să ajungă la Fundaţia Valeria Peter Predescu. Ulterior, fiind acuzat de faptul că urmăreşte banii cântăreţului, Nicu Predrescu a decis să ceară despăgubiri în valoare de un leu.

"Nu vreau să fac rău nimănui, vreau să fie un proces cinstit. M-aş bucura dacă munca mamei ar fi respectată. Elevii ei pe care i-a pregătit pot să cânte piesele, dar nu la modul la care a făcut-o domnul Pomohaci. Eu cred că el vrea să-şi promoveze piesele cu scandalul acesta," povesteşte Nicu Predescu.

Mai mult, acesta spune că mama sa nu este singura căreia i s-a furat linia melodică, existând mai mulţi interpreţi bistriţeni de muzică populară care s-ar fi trezit cu piesele furate. Potrivit omului de afaceri Nicu Predescu, printre păgubiţi s-ar număra Ioan Dordoi, căruia i s-ar fi furat linia melodică a piesei ”Jele mi-i de tinereţe”, care seamănă izbitor cu cântecul părintelui Pomohaci „Rea-i Doamne străinătatea”. 

Ioan Dordoi - Jele mi i de tinerete

cristian pomohaci - rea-i doamne strainatatea


 

Ioan Dordoi spune că el a scos prima dată „Jele mi-i de tinereţe”, după care a apărut Cristian Pomohaci cu „Rea-i Doamne străinătatea” dar că nu merge prin tribunale pentru o piesă.


"N-are rost să ne sfădim. Mi-am găsit piese cântate de 4 interpreţi, nu de unu, dar ce să fac? Să ne apucăm să ne dăm în judecată acum pentru piese? În plus autorul nu sunt eu, e poporul român, eu doar am cules piesa respectivă din folclor. Eu nu vreau să dau pe nimeni în judecată, eu sunt artist şi  mi se întorc toate la un moment dat", afirmă Ioan Dordoi.


Pe lista interpreţilor bistriţeni care s-au trezit cu piesele furate este şi Ana Strimturean din Coşbuc sau Alin Mălinaş din Beclean, căruia i s-a „împrumutat” piesa „Cântecul omului bun” cu tot cu versuri.  Cântăreţul Cristian Pomohaci nu s-ar fi oprit la Bistriţa-Năsăud, folosind pentru una din pricesnele sale şi un sunet de toacă făcut de Grigore Leşe.


Toţi interpreţii păgubiţi i-au recunoscut lui Nicu Predescu faptul că li s-au furat liniile melodice însă niciunul nu a luat vreo atitudine. Fiul Valeriei Peter Predescu spune că interpreţilor bistriţeni le este frică să ia vreo măsură împotriva preotului. Nicu Predescu ne dă de înţeles faptul că oamenii ar fi speriaţi de poveştile care circulă despre Cristian Pomohaci în legătură cu practicile sale neortodoxe, printre care se numără şi ritualuri de exorcizare.


”Din punctul meu de vedere nu îndeplineşte caracteristicile de preot ortodox. Nu mi se pare că face cinste Bisericii. O să facă un deserviciu foarte mare Bisericii şi muzicii populare,” completează Nicu Predescu. Acesta mai spune că va încerca să meargă în audienţă inclusiv la mai marii Bisericii pentru a le vorbi despre faptele părintelui care slujeşte la Biserica Sfântul Nicolae din Moşuni din anul 1999.


„Mie nu mi-e frică deloc. Nu fac altceva decât să apăr munca mamei mele. Lumea se teme de el nejustificat. Nu cred că la Dumnezeu îi place ce face. Eu am un respect foarte mare pentru Biserică. Şi mama a iubit foarte mult Biserica. Eu nu vreau să o acuz de ceva, vreau doar să trag un semnal de alarmă Bisericii asupra comportamentului său,” mai spune fiul cântăreţei de muzică populară.


Şi în legătură cu procesul aflat pe rol la Tribunalul Bistriţa-Năsăud Nicu Predescu are dubii, asta pentru că în ultima convorbire telefonică avută anul precedent, Cristian Pomohaci l-ar fi „avertizat” voalat că a vorbit cu un preşedinte al instanţei de judecată şi cu câţiva avocaţi şi că nu ar avea şanse să obţină nimic. Afirmaţia lui Cristian Pomohaci ar fi întărită de atitudinea judecătorilor, care, în opinia lui Nicu Predescu, ar fi mult mai îngăduitori cu preotul, care până acum nu s-a prezentat la niciun termen de judecată.


”Nu acuz instanţa de nimic, doar că nu sunt mulţumit de cum se procedează. Lui i se tolerează anumite lucruri,” explică omul de afaceri.


Fiul Valeriei Peter Predescu susţine că are indicii destul de solide că la preot ar fi apelat persoane importante pentru servicii mai puţin ortodoxe. Acestea ar fi chiar din zona justiţiei.


Temerile cele mai mari ale lui Nicu Predescu sunt ca acest gen de practici să nu se transforme într-o obişnuinţă în urma unui verdict pozitiv pentru părinte. Acesta mai susţine că va apela la toate instanţele de judecată la care va putea dacă va fi necesar pentru a-şi face dreptate.


”Un verdict pozitiv o să creeze un precedent. Va deschide posibilitatea oricărui nepriceput, netalentat să ia orice piesă vrea şi să o folosească. Asta e ceea ce mă îngrijorează,” mai spune Nicu Predescu.


Contactat telefonic, preotul Cristian Pomohaci a susţinut că nu doreşte să comenteze acest subiect şi că lasă instanţa să îşi spună cuvântul.


„Nu sunt supărat pe dânsul (n.r. Nicu Predescu) şi nici pe doamna Valeria pe care am stimat-o şi am iubit-o. Suntem chiar prieteni, astăzi am vorbit cu dânsul. Fiecare are dreptul să spună ce vrea despre mine. Eu trebuie să tac şi să rabd,” a completat Cristian Pomohaci.


Întrebat dacă intenţioneză să deschidă vreun proces împotriva lui Nicu Predescu, Cristian Pomohaci susţine: ”Nici vorbă de aşa ceva, eu sunt preot, iubesc pe toată lumea.”


 Mai multe date despre proces ne-au fost oferite de către George Dura, avocatul domnului Pomohaci care spune:


„Până în acest moment nu are niciun fundamnent ce spune domnul Predescu. Folclorul nu poate fi atribuit unui autor determinat, nici nu este protejat de drepturile de autor. Mama dumnealui a fost producător şi culegător de folclor, însă acest lucru nu este protejat de legea drepturilor de autor. Clientul meu nu a plagiat nicio piesă şi aşteptăm să se constate acest lucru.


În ceea ce priveşte celelalte piese plagiate, avocatul preotului Cristian Pomohaci spune că nu are la cunoştinţă despre aşa ceva şi că dacă cineva consideră că i s-a plagiat piesa să vină şi să spună, nu să se pronunţe Nicu Predescu despre alţi cântăreţi.
 

Bistriţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite