Serviciul de Ambulanţă Maramureş, căpușat de manager și doi angajați. Toți trei sunt trimiși în judecată de DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerul Serviciului de Ambulanță Județean Maramureş şi mai mulţi angajaţi ai instituţiei au fost trimişi în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu şi uz de fals. Sunt acuzații de decontări de facturi pentru servicii false și angajări fictive pe posturile vacante.

Direcția Națională Anticorupție FOTO Arhivă
Direcția Națională Anticorupție FOTO Arhivă

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din cadrul Biroului Teritorial Baia Mare au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Ligia-Sanda-Marinela Micle, manager general al SAJ Maramureş, pentru uz de fals, abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată, şi complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată.

De asemeena, este trimisă în judecată Simona-Carmen Miclea, director economic al SAJ Maramureş, şi Nicoleta-Bianca Ploscar, economist în cadrul SAJ, pentru uz de fals şi abuz în serviciu. Florin-Mihai Dan, consilier juridic la SAJ Maramureş, este de asemeena trimis în instanță, fiind acuzat de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată, şi complicitate la folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată.

Facturi servicii false decontate

Anchetatorii arată că, în data de 4 februarie 2019, managerul general, împreună cu directorul economic şi economistul SAJ, ar fi aprobat, cu încălcarea prevederilor legale, plata unei facturi emise de o unitate hotelieră despre care ar fi cunoscut faptul că este falsificată în modalitatea consemnării prestării unor servicii în favoarea Serviciului de Ambulanţă Judeţean Maramureş, care în fapt nu s-au realizat.

Concret, în factura respectivă erau menţionate servicii 'închiriere sală de conferinţe', deşi în realitate ar fi fost vorba de 'servicii de cazare' de care ar fi beneficiat doi funcţionari din cadrul Ministerului Sănătăţii, în contextul organizării la Baia Mare a Conferinţei 'Medicina de Urgenţă Azi', ediţia a IV-a. Precizăm că acea conferinţă s-a desfăşurat în sălile de şedinţă ale unei alte unităţi hoteliere, iar pentru utilizarea spaţiilor respective nu au fost efectuate plăţi, locaţia fiind pusă la dispoziţia organizatorilor în mod gratuit”, precizează DNA.

Angajați fictiv pe posturi vacante

De asemenea, în perioadă mai 2019 - august 2022, inculpata Ligia-Sanda-Marinela Micle, în aceeaşi calitate, beneficiind de sprijinul consilierului juridic al instituţiei, Florin-Mihai Dan, ar fi aprobat mai multe documente în baza cărora soţul său, inginer în cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Maramureş, ar fi fost angajat la aceeaşi unitate medicală, cu contract de muncă cu timp parţial de 4 ore/ zi, pe o perioadă determinată, la compartimentele Transport şi Audit intern, iar ca urmare a acestor demersuri, soţul inculpatei ar fi obţinut, în perioada iulie 2019 - octombrie 2022, doar de la aceste noi locuri de muncă, venituri salariale în valoare totală de 84.460 lei, spun anchetatorii.

În aceeaşi manieră ar fi procedat şi inculpatul Dan Florin-Mihai care, în perioada iunie 2019 - septembrie 2022, beneficiind de ajutorul managerului Micle Ligia-Sanda-Marinela, ar fi ocupat mai multe funcţii temporar vacante, cu timp parţial de 2 sau 4 ore/ zi, după cum urmează: economist, inginer IA, auditor intern şi o funcţie în cadrul Serviciului mişcare şi exploatare auto. Pentru activitatea desfăşurată la aceste noi locuri de muncă, inculpatul Dan Florin-Mihai ar fi obţinut venituri salariale în valoare totală de 62.629 lei", se menţionează într-un comunicat al DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureş.

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite