FOTO Grav accident de circulaţie în Italia. Un tânăr român a murit pe loc, iar soţia acestuia a fost grav rănită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 32 de ani din Baia Sprie (judeţul Maramureş) şi-a pierdut viaţa într-un teribil accident de circulaţie în Italia. Tudor Buda se afla pe un scuter împreună cu soţia lui, când a pierdut controlul şi a alunecat sub roţile unei maşini care circula din partea opusă. Tânărul a murit pe loc, iar soţia lui se află în stare gravă la spital.

Potrivit publicaţiei sanremonews.it, tânărul, rezident în Franţa, la Beausoleil, se afla pe scuter, împreună cu soţia lui. Ajuns într-o curbă, acesta a pierdut controlul şi a alunecat pe asfalt, fiind proiectat sub roţile unui autoturism Renault care venea din sens opus, pe cealaltă bandă de mers. Accidentul a avut loc în data de 10 iunie între localităţile Ospedaletti şi Bordighera din provincia italiană Imperia. El a murit pe loc în urma impactului, iar soţia sa a fost grav rănită, fiind aruncată de pe scuter la câţiva metri distanţă. 

Din primele investigaţii ale poliţiei a reieşit faptul că bărbatul român circula cu viteză mare şi când a intrat într-o curbă, unde nu a reuşit să mai controleze scuterul, a alunecat pe asfalt şi a intrat pe sensul opus de circulaţie de unde venea autoturismul Renault condus de o femeie în vârstă de 33 de ani.

Deplâns pe Facebook de către prieteni

Prietenii tânărului au aflat de pe Facebook cele întâmplate, fiind şocaţi la aflarea veştii.

„Dumnezeu să te odihnească în pace Tudor! Ai fost un copil fain şi de un mare caracter! Îmi pare tare rău că te-ai dus aşa de repede de printre noi. Mare păcat. Sunt şocat. Sincere condoleanţe familiei! Raluca fi tare şi să te faci bine!”, a scris Gabriel Adrian.

„De ce? Ce s-a întâmplat? Aşa de tânăr şi frumos? Ce-i asta Doamne? Sufletul lui a căutat altă lume, altă linişte şi alt tărâm mai minunat. Acest pământ e doar o trecere de pietoni pentru om. Suflet drag să ai lumină Divină peste tine pe drumul tău preţios printre lucrurile Divine pline de pace şi iubire. Fiţi tari oameni buni! Viaţa aici nu e totul. E mult prea puţin pentru unii”, a scris Florentina Pop. 

Tânărul va fi înmormântat marţi, 18 iunie, acasă în Baia Sprie. 

Citeşte şi

VIDEO Drumul din Maramureş care pare că sfidează legile gravitaţiei. „Zici că te împinge din spate o forţă invizibilă“

Copilul de 11 ani găsit pe fundul balastierei din Câmpulung la Tisa a murit în braţele medicilor. Cât au luptat doctorii pentru a-l readuce la viaţă

Baia Mare



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite