Șofer surprins de radar cu 150 km/h în localitate. Ce amendă a primit și câte luni are suspendat permisul
0Un conducător auto în vârstă de 25 de ani a fost depistat de un echipaj de poliție rutieră, în localitatea Sănduleni, județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism cu viteză mult peste cea admisă.

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 15 permise de conducere, din care 14 pentru depăşirea limitei legale de viteză, în cadrul unei ample acţiuni ce a avut loc pe 21 aprilie pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală.
„Maratonul vitezei” este o acțiune inițiată la nivel european pentru identificarea în trafic a vitezomanilor și sancționarea lor. Poliţiştii rutieri băcăuani au acţionat cu aparatele radar din dotare, pe principalele artere rutiere din județ, pentru prevenirea și combaterea vitezei excesive.
În urma activităţilor desfăşurate, în intervalul orar 9-13,00, poliţiştii au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale pentru abaterile constatate, în valoare totală de 25.000 de lei.
Din totalul acestora, 31 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit. Totodată, au fost reţinute 15 permise de conducere, din care 14 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar unul pentru depășire neregulamentară.
Un conducător auto de 25 de ani, din comuna Berzunți a fost depistat de un echipaj de poliție rutieră, în localitatea Sănduleni, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 150 km/ h.
Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile.
„Polițiștii reamintesc că viteza determină agravarea consecințelor accidentelor rutiere indiferent de cauză!”, este avertismentul reprezentanților IPJ Bacău.