Portret/ Florin Velisar Veterinarul care ţine câinii la hotel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Velisar
Florin Velisar

Băcăuanul a deschis primul cabinet medical veterinar din judeţ. De curând, a mai semnat o premieră, înfiinţând prima pensiune pentru animale din oraş.  

Îndrăgeşte animalele mai mult decât orice pe lume şi este în stare de orice sacrificiu  pentru ele. Nici nu se poate altfel, ţinând cont de faptul că meseria lui Florin Velisar este de medic veterinar. Pe lângă faptul că vindecă necuvântătoarele, Velisar se gândeşte şi la bunăstarea acestora. „Am fost primul din Bacău care am înfiinţat un cabinet veterinar privat. Asta s-a întâmplat în 1993. Am avut nevoie de multă putere de convingere ca să fac acest lucru“, susţine doctorul.


Părinţii îi dăruiau animale la ziua de naştere


Florin Velisar spune că pasiunea sa pentru necuvântătoare s-a născut de pe vremea când era de o şchioapă şi locuia într-o curte unde se creşteau multe animale: vaci, cai, oi şi capre. Şi părinţii au avut un rol important în destinul lui Florin. La fiecare zi de naştere, i-au dăruit fiului lor fie un căţel, fie o pisică. „Normal că nu le puteam ţine pe toate. La rândul meu făceam bucurii altor copii, ştiind că la următoarea zi de naştere voi avea alţi prieteni“, spune veterinarul. Darurile cu blăniţă şi lăbuţe l-au făcut pe Florin Velisar să îndrăgească peste măsură toate animalele şi să se decidă asupra drumului pe care-l va urma în viaţă. Florin Velisar spune că nu există om care să nu fie schimbat în bine de către un animal, indiferent dacă e vorba de un căţel, o pisică, un canar sau o broscuţă ţestoasă.


Crede că oamenii pot fi îmblânziţi de animale


„Am întâlnit oameni care nici nu voiau să audă de un animal în casa lor. Le făceau pe plac copiilor, dar personal erau foarte porniţi împotriva necuvântătoarelor. Peste câteva luni, dacă se îmbolnăvea animăluţul, ştiţi cine se agitau cel mai tare? Durii!“, povesteşte veterinarul. În urmă cu doi ani, Florin Velisar a reuşit să pună în practică un vis al său mai vechi şi a înfiinţat prima pensiune canină din municipiu. Pe lângă un loc de cazare, aceştia au parte şi de afecţiunea îngrijitorilor.


„Proiectul meu este gata doar pe jumătate. Deocamdată în pensiune nu pot găzdui decât câini mari, care nu au nevoie de căldură în timpul iernii. Visul meu este să extind pensiunea şi să am locuri de cazare şi pentru câinii mici, de apartament“, explică doctorul. Ca un mare iubitor de animale, Velisar are cinci prieteni blănoşi. La patru dintre ei, toţi ciobăneşti de Bucovina, ţine în mod deosebit, din motive cât se poate de obiective. „Sunt foarte ataşaţi de mine, buni pentru pază şi se comportă excelent cu copiii“, spune Florin Velisar. 

profil
născut. 27 februarie 1966, Bacău.
studii. Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi.
familie. Are un copil.

ce-i place
Îi place la nebunie să pescuiască. Recunoaşte că este „infectat“ până în măduva oaselor cu virusul pescuitului şi nu bate în retragere nici când e vorba să stea în apă până la brâu sau să îngheţe lângă o copcă, în miez de iarnă. „Cea mai mare captură a mea a fost un crap de 11 kg pe care l-am prins la Sascut, cu mămăligă“, se laudă veterinarul.

ce nu-i place
Lui Florin nu-i plac oamenii prefăcuţi. „Dacă este să aleg între oameni şi animale, prefer animalele. Ele nu te trădează niciodată“, spune veterinarul.    

întrebări şi răspunsuri
Pacienţii dumneavoastră patrupezi v-au creat neplăceri?
Mereu mi se întâmplă să fiu muşcat de câinii şi pisicile pe care le tratez. Acest lucru nu mă face să-mi schimb sentimentele pentru necuvântătoare. Ca şi oamenii, animalele sunt speriate când vin la doctor. Ele nu au de unde să ştie că vrei să le faci un bine.
 Ce vi se pare mai dificil în această meserie?
Nimic nu este greu, dacă ceea ce faci, faci din suflet. Sunt tratamente delicate. De exemplu, broscuţele ţestoase se îmbolnăvesc mereu de conjunctivită. Ştiţi cum le administrez tratamentul? Injectabil. Este o misiune grea, pentru că pacienţii sunt foarte fragili.

Bacău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite